eu credeam că dragostea e o pasăre multicoloră
ei mi-au spus nu dragostea e o poartă închisă
cum ei erau mai mulți i-am crezut
da’ nu i-am crezut pe de-a-ntregul
și bine am făcut fiindcă iată-mă într-o zi plecat după dragoste
și nu e nicio poartă aici e doar un leagăn noi ne oprim în dreptul lui și plângem
așa cum ne-au învățat mamele noastre când eram mici
până când de nu se știe unde coboară Îngerul și ne apucă frumos de subțiori
prin palmele lui străpunse vedem pământul
dar nu ne oprim din plâns
în centurile van allen îngerii s-au culcat.
cu capul pe umerii noștri, pasărea disperării
cu toate penele lipite de corp, omoară cu ciocul ei sângerând tot ce a rămas.
dragostea pentru frumos leagă furia la capete cu noduri strânse.
configurații care se pierd
la cea mai mica atingere
se transformă în
străzi pe care îngerii negri dorm. păsări învelite în ambalaje
argintii își poartă ciocurile pline de sânge cu mândrie.
dedesubt,
gurile de canal. poți să întrebi, ce anume
bântuie străzile
astea
fiindcă eram copil aveam ochii deasupra
vedeam prea limpede
dincolo de nori
a venit ploaia şi bunica m-a luat de mână
la stupină
am călcat în noroiul lipicios până la glezne
ochii mi-au alunecat în jos când gustam
prima oară miez de fagure
prea dulce
încetişor
sprâncenele mi s-au îngroşat
din păpădie în păpădie şi botez cu botez
steluţele s-au prins în rădăcini
ochii mei nu mai aveau loc pe cer
acum când plouă caut degeaba
umbrela neagră şi mare a bunicii
Ai dracului ţânţarii, bâzâiau prin negură
era umed şi sufeream de lingoare
mă lipeam de ei ca să îmi sugă vlaga
la orizont o trompă de metal umple aerul conservelor
era război, căutam ţigări în buzunarele morţilor
el săpa morminte şi scuipa veninul puştilor în palme
aveam o ură necontrolabilă pe vecini, puneau patefonul german la full
nevastă-sa nu-şi îmbrăca blana de sconc
poate sîntem o simplă îndoială doamne
un aer singur și rece peste vîrful flăcării
ce mai arde în unii din noi
o întoarcere din acelea despre care
ni s-a spus că vom fi fără a ști de ce
un fior pe care ne este frică să-l recunoaștem
în mijlocul unei mulțimi oprite din mers
dar nu vom fi niciodată îndoiala ta
nici frigul orfan al unei lumînări stinse
ne vom întoarce-acasă într-o zi
acolo unde lipsa oricărui sunet este doar
anticiparea pură și firească a-nțelegerii
Comentarii aleatorii