dacă oamenii sunt pomi atunci sunt mai degrabă peri
fructele la înălţimea soarelui de amiază cu mustul dulce
cad şi ele de la sine
viermănoase sau nu cu sâmburii mici şi moi fiindcă omul se rupe
ca să se lepede pe pământ cu dinţii şi oasele netezite
se topeşte ca fagurele
toate poveştile sunt lungi cât un pat
întotdeauna patul este montat într-o fereastră
din care flutură tinereşte o perdea
prin fereastră zboară poetic păsări
sau alte personaje secundare
flauşate, de hârtie sau diverse materiale
relaţionate , în tonuri superlative.
nu lipsesc verbele - fluide, suave, călătoare
şi gesturile tranşante, clapele , tastele şi
semnele de punctuaţie
înfipte şurubelnic între conversaţii
Sunt seri când acele spițe și cercuri
încă mai lucesc rece în întuneric
deasupra tibiei tale
iar mirosul de iod nu face decât
să-ți reîmprospăteze memoria.
Seri când rătăcești culcat pe targă
pe coridoarele ei lungi însoțit
de cele două asistente care
au asistat la a doua ta naștere.
Una se uita plină de compasiune
în ochii tăi cealaltă – cu groază
la piciorul tău stâng.
nici că-mi voi mai aminti
de-această seară de iarnă altfel
decât suspendată undeva între un ieri și-un mâine
un prezent înmulțit cu niște câmpuri electromagnetice
peste care-aleargă caii tăi putere
cu tracțiune pe spatele acestei întâmplări
în care tu adormi liniștită
scufundată în zăpadă
Comentarii aleatorii