cât te iubesc
în
a luminii răscruce
când
raza te atinge
cu o
căutătură
de duce
pe sub franjuri violet de mălin
ori pe lângă mătuşi cu spinări de carmin
prin parfumul de cedru, de scorţişor
pe sub norii ce dansează astăzi uşor
acolo
desenez
cum
alunecă
ploaia
peste inima ta
un fel de alunecare către zăpezi
când îmi pare că lentoarea-ţi m-atinge
pe pieptul meu când liniştită se ninge
fredonându-te într-o cântare brumoasă
întunericul mi se pare bolnav
rugăciunea n-are o zi liberă
numai uşa încuiată o tulbură
din tot ce ţin minte
nici moartea n-are odihnă
ea scuipă în palme
aşa cum o face tăietorul de lemne
mai slabă ca oricând
foamea îmi scoate în faţă un preot
apa din care sfinţeşte morţii priveşte spre cer
bunătatea e la ora închiderii
oameni buni
nimeni nu e de aruncat
şi ultima firimitură de pâine trebuie împărţită în mai multe bucăţi
îmi pică ciuda pe tocul uşii
ea îşi pică anii sau carii dumnezeu ştie
cum lucrurile vorbesc ventriloc
le aud câteodată
mi se par fireşti
nu mă sperii decât de singurătate nici atunci
când e vreun meci
important vecinul de perete urlă odată cu
huskyul lui cu ochii aceia pe care
niciodată nu i-am văzut la vreun bărbat
Trec fiare de fier, umbre motorizate mârâind gudronic,
Mâzgălind întunericul străzii cu melci băloși de lumină
Ce li se-ntind din ochi ca o pastă incandescentă
și în urmă, năpârlind din cozi lungi smocuri roșiatice.
Limbi vălurate, râuri de asfalt, din patru zări
se varsă languros în mlaștina intersecției în care
siluetele negre-ale oamenilor sunt trestii crescute-n borduri.
Ambulanțe cu ghiare albastre ce zgârie în ochi și sticlesc în timpane
și-n bolta de mină a cerului de mangal un avion
o zi în care mi-e limpede şi indiferent
că sunt la fel cu ceilalţi mulţi
poeţi care pretind de-a lungul şi de-a latul hârtiei
că ei nu sunt Isus Hristos
desigur niciunul nu are urechile răstignite
peste cor de îngeri
sunt doar oameni uneori surzi alteori orbi
care rup din pâinea uscată fără s-o înmulţească
fărâmă pentru sine fărâmă pentru păsările libere
Comentarii aleatorii