când se trezește
secundele abia apucă să-mi coasă cu catgut
uimirea de a fi prezent lângă fericire
se apleacă timid
sărută neîncrederea în mine
zace puștiul de ieri
pustiul de mâine doarme încă pe laurii unui azi sălbatic
doar ea
din gând în gând
mijește spre mine cuvinte
niciodată paharul n-a fost prea plin
în localurile publice se întrec măsurile
cu veninul fostelor iubiri
nevinovat
între noi tremură sărutul ca un miel înainte de tăiere
mi-aş dori să nu-l afecteze ţipătul pescăruşilor
nu ei sunt de vină
nu pot vorbi despre lucrurile deja strânse
de fapt ştii că nu m-a interesat niciodată apele mai adânci
trandafirul plus cele o mie de cuvinte spuse la urechi
şi-au aplecat capurile ca nişte bărbaţi care vor să se disculpe
numai ţărâna rămâne la picioare ca o femeie rănită
nimeni nu mă poate obliga să trăiesc într-un loc
de cele mai multe ori singur
timpul şi-a şters de pe chip aproape orice urmă
de la plecarea din noi
fiecare pas stârnea mici rotocoale de praf
aşa cum se întâmplă de obicei în inimă prea uscată
tu mă priveşti ca pe un moft al unui oaspete ocazional
care strânge tare din buze punând punct discuţiei
după moarte cerul devine adăpost pentru oameni buni vorbiţi de rău pe la colţuri
priveşte-i nu te retrage din cauza orei târzii
aurii se prind sunetele de mâini
formând cercuri în memorie.
atât de ostenit sunt încât
nu mai pot să număr valurile
ce mi se izbesc de tălpi.
amintirile se desprind de mine
străpungând distanțele
dintre spumă și zbor
când rana mi se așează ca o insulă
în apa ta
în așteptarea pescărușilor obosiți
de atâtea țipăte.
sub pliscuri
închid ochii precum un miez de pâine
destul de umed
închid ochii și tac...
Comentarii aleatorii