s-a aşezat lângă mine în cursa
pentru lucruri frumos ticluite
maşina e veche de când lumea
singura cu autosugestie
fiecare a urcat măcar o dată
pentru cel mai scurt itinerar de
viaţă a împărţit priviri aerul
tras pe nări până la halucinare
cuvinte în atâtea tonalităţi
citite în expresii virile
poveste lângă poveste
în pătrăţica lui nimic nu-i mai aparţine
gândurile tuturor ca nişte seringi
hrănite cu sânge şi istorii de carne
călătoresc fără să coboare dinlăuntru
stă lângă mine pe locul liber din
suflet la fereastră viaţa
se derulează 4x4
nu apucăm să vizităm piramide
zeii au împietrit aşteptându-ne
ar fi atâtea dune de cunoscut
în fiecare
timpul se ciunteşte când intri în
fericire luxuriantă aşezare
mereu expusă la tsunami
se amestecă printre
celelalte lucruri de nămol
debarcaderul dispare cu
buna dispoziţie muzica râsetele
halbe de bere ajung valuri pe ţărm
întotdeauna mi se pare că
am mai trecut pe aici
totul mi-e cunoscut
maşina asta model unic
special pentru mine el
conduce imprudent la viteza aia
îmi pierd capul sentimentele tind
să iasă din mine
omul acesta cărunt îmi citeşte în
palmă drumul nu mă uită
singură în maşina antică
o izbitură şi lumea ajunge un
praf de stele
Comentarii
impresia mea este ca textul
Virgil -
impresia mea este ca textul acesta ar fi avut mai multe sanse ca proza
aveţi
Ottilia Ardeleanu -
dreptate, domnule Titarenco, este un soi de prozopoem şi sunt convinsă că dezvoltat, ca o proză, ar fi avut mai mult impact asupra lectorului. însă, dispoziţia mea din acele momente m-a dus către această formă de reprezentare. oricum, nimic nu mă poate împiedica să modific aceste cuvinte înspre perfecţionare. iar voinţa nu-mi lipseşte deloc.
mă bucur că aţi trecut şi aţi spus. mulţumesc.
mulțumesc pentru „domnule” și
Virgil -
mulțumesc pentru „domnule” și pentru persoana a doua plural dar te asigur că poți să îmi spui pe nume și poți folosi singularul. mai ales că în lumea în care trăiesc eu se folosesc foarte rar aceste lucruri.
da, cred că un text „poetic” presupune o anumită „muzicalitate”, chiar dacă numai interioară, un anumit ritm. cînd un text chiar alunecă spre descriptiv/narativ, și mai ales cînd începe să introducă paranteze logice, e mai greu să îl accepți ca poezie. uneori se întîmplă și invers, un text de proză începe să „curgă” aproape ca un „cîntec” încît sîntem ispitiți să îl numim poem în proză, nu?
ok, Virgil,
Ottilia Ardeleanu -
nicio problemă nici pentru mine.
ai dreptate în ceea ce afirmi, uneori cântecul din noi nu ajunge la muzicalitatea şi armonia unui hit, poate şi pentru că a exprima/ a transpune o stare e mult mai dificil decât a o trăi. limpezirea se face în timp.
cu bucuria dialogării,