mă uit ca după un lucru pe înţelesul tuturor
negura lumii se cocoaţă pe ziuă pe cetini
pe umerii mei nedezmorţiţi fără să mă bazez
pe vreo egalitate cu gerul întocmit în grabă
pe coala sfârşitului de an mă simt la limita
superioară a singurătăţii căreia nu-i disting
ochii sunt în disjuncţie cu ceaţa îmi ridică
igluuri împrejur nu recunosc niciunul pentru
inima mea vulpea dă târcoale chiar pe locul
în care s-ar putea face dragoste la vârf
iluziile sunt colorate viu cineva spaţial întreabă

ai aşteptat prea mult
s-au dus vreo treizeci de ani dintr-o răsuflare
keops kefren mikerinos
iar viaţa ca o apă sub deşert
te-a înşelat mereu
te-a împins de-a buşilea prin peşteri
unde totul picură şi lasă gropiţă
totul urlă
lacrimile sau râsetele rup din carne
sunt interzise de când lumea
te declară neom
fiindcă sunt atâţia care plâng
cu ochii închişi
tu eşti doar o momâie ciuruită
cu cât ţipi mai tare cu atât te deşiri mai mult
nu ai loc la festinul supei caritabile
nu înţelegi de ce