ai ascultat vreodată marea de pe balcon
încât să vrei o țigară
sau ai văzut cum
soarele se ridică lent din piatra ponce
atunci stăteai cum stau casele cu tufe în podea
pragul de sus al secretelor
te scotea în lume
îți întindea o cană fermecată
beai ani și te strâmbai
pentru tine moartea era un balon uitat
îl miroseai bolnav de petunii
tu cădeai dintr-un vis
cu sufletul descheiat până la ultimul nasture
eu urcam râzându-mi ultimul răs
am pășit în tine ca într-un templu
pe care îl cereai golit de toate obiectele
te-am strigat când nu mai era nimeni
să te strige pe nume
yin și yang îmbrățișarea noastră fără capăt
minus și plus infinitul oglindă
dizolvat în cuvinte subțiri
aprizându-se ușor unul de la celălalt
lege și dragoste
suficient explozibil
cât să contorsioneze universul într-o
ultimă naștere
Dragii mei oameni,
curând tavanul va ninge pioneze roşii,
nu mai ninge demult cu lână rotundă,
nu mai ninge aşa cam de atunci de când unii ne-am dus la dracu-n pranzic,
iar alţii ne-am atârnat de piciorul lui Dumnezeu.
Comentarii aleatorii