Din jurnalul unei tipe necunoscute
am scos taina: cum să colorăm iarba iarna.
Am senzația că v-am mai spus asta.
Continui să cred că sfârşitul lumii a fost anul trecut
iar acum orbecăim într-o pungă de timp,
căutând altă lumină şi alt întuneric.
Noi rătăceam resemnaţi intrările din noi.
Uneori, femeia erai chiar tu,
alteori erai doar o imagine cu aceleaşi detalii.
Întunericul meticulos păşea în urma noastră
ca un fachir pe cioburi de amfore demodate.
Pierzând simţul tactil,
o vreme pipăibilă şi bună
iubite, pe la fereastra ta trec trenuri
călători se perindă grăbiţi
întinzi mâna şi dai drumul unor porumbei
cu faţa lipită de geam aştept cuminte
sărutul de noapte bună
liniştea îţi truchează paşii
mă legăn
închid ochii
mama îmi ia mâna şi mă trece strada
a fost odată ca niciodată
cam așa ar începe povestea dacă oamenii
s-ar uita în ochii iubitei și nu în oglindă
vezi, tu m-ai învățat că de mine depinde
să plâng să râd să fac echilibristică pe sârma cuvintelor
când durerea roade ca un șoarece căutându-și perechea
a fost odată
un mod de a începe să vorbim
nu exista dedesubtul deasupra doar o roată de vară
dilata aerul în fugă sentimentele luau formă de pasăre
pasărea-zmee crudă transparentă gata să ne ducă
hăt!
ne ascundem de păcate în lucruri nemărturisite
întunericul creşte văzând cu ochii
zilele păstrate la ciorap n-au ţinut seama cât de repede trece timpul
cu picioarele aliniate ca nişte soldaţi bat pasul pe loc
Comentarii aleatorii