cobor în fața blocului așez garda romană
în jurul toboganului spart
vorbele aspre ale soldaților scot la fereastră vecinii
ne mințim ca la meteo urlă un radio
soarele trage cu praștia-n nori
la capătul de sus al toboganului stă Omul
arătătorul lui pilat l-am înfipt într-un leagăn de plastic
mamaia lui cântă printre sughițuri hinta-pălinta
și îi mai dă câte-un avânt
pe balansoar două chipuri de piatră
buzele lor mimează un sărut murdar
cine-s ăia mă întreabă polițaiul de la trei
de câte ori timpul întunecă degrabă
locul unde copacii lasă urme de frunze
nu-mi mai rămâne nicio cădere
s-o înalț cu lumină la judecată
unde pedeapsa
mai aproape decât orice moarte
îmi duce umbra
prin lume
întunericul din lucruri nemărturisite
macină sufletul
ca un animal cu ceafa încordată
îşi ciuleşte urechile
după fiecare pas greşit
ochii măriţi ca o guşă înfoiată
îngroaşă frica
inima acoperă capul
în oameni prea mici
viaţă arată cu mâna
în umbra din coşul pieptului
nimeni nu face nimic să aprindă lumina
numai în casa unei văduve arde o rugăciune
întoarsă din cer
n-a avut suficientă putere să creadă
în zidul alb al nopţii va veni cineva
şi va zidi o uşă
vor năvăli peste mine iarăşi bucuriile
verzi precum iarba
clipele de ieri îşi vor face loc
între palmele noastre
se va face iar noapte şi zi dupa voia ta
te legăn in minte ca pe un copil
în jurul stelelor se învârteşte aceeaşi noapte
să zidim clipa asta în toată tinereţea ei
aşa mi-ai spus atunci
iar eu mă agăţam de cuvintele tale ca o iederă
timpul trecea cu mâinile la spate
ca un pensionar pe străzile oraşului
de mâine începe o altă primăvară
pe neașteptate mereu
ca o sentință
eu încă nu am apucat să strâng zăpada de pe scări
nu am adunat (aruncat) nici jumătate din
întunericul adunat la fereastră
și te privesc cum dormi liniștită
ca o cassandră
mâine dis-de-dimineață știu
îmi vei spune
nu am cum să-mpachetez totul
înainte să te cred
Comentarii aleatorii