nu te iubesc
te iau în stăpânire ca pe o grădină
plină de rouă în mijlocul ei
neatinsă perechea de care sunt sigur
doarme cu palma închisă vântul
prima oară visează
nu te iubesc
te cutreier ca pe un castel fără pod
eu vinovat de iubire tu
conştientă de timpul
copilăriei
semănăm cel mai bine
umple spaţiul dintre umbre
cu unităţi de măsură
pentru suflete singure
iubirea
somn de păpuşă
prietena avea casă cu pereți formați din straturi verticale de lumină
casa ei era înclinată spre est și se rotea o dată cu soarele
fiecare rotație lăsa în aer un pod peste care treceau dus întors
ființe înaripate sau nu
nu știu unde duceau podurile
după fiecare trecere ele dispăreau lăsând loc altora noi
mai luminoase, mai mari, mai înalte
precum casa creștea din sine însăși
precum casa avea suflet și sufletul ei era însăși ea, Prietena
Portocalie,
m-am uitat bine și am văzut cum casa avea și pântec
niciodată paharul n-a fost prea plin
în localurile publice se întrec măsurile
cu veninul fostelor iubiri
nevinovat
între noi tremură sărutul ca un miel înainte de tăiere
mi-aş dori să nu-l afecteze ţipătul pescăruşilor
nu ei sunt de vină
nu pot vorbi despre lucrurile deja strânse
de fapt ştii că nu m-a interesat niciodată apele mai adânci
trandafirul plus cele o mie de cuvinte spuse la urechi
şi-au aplecat capurile ca nişte bărbaţi care vor să se disculpe
Comentarii aleatorii