el desenează poeme în culori galbene pe ziduri albe
și orașul strălucește la soare în el doar vină
și marea
nu mai mult
după amiază când orașul e uitat să doarmă
ea vine întotdeauna să citească singură
într-o zi vântul a șters pagina lui și orașul
nu a observat
În duminica aceea
măştile nu s-au mai întors cu faţa la faţă
în dungi de cretă portocalie
frunzele cădeau cu un minut de întârziere.
Ne-am salutat ca două respiraţii vechi
fără să ne atingem mâna sau obrazul
de sub unghiile murdare ale cerului
lipsea un planor.
Ţi s-a făcut frig
ai cerut ceai de mentă
din aburul vernil un câine creţ îţi lătra sub bărbie
ai aprins o ţigară
cu lesa din ea mi-ai lipit câinele de faţă.
câteodată te trezești că nu știi dacă îți mai dorești să fii
te înspăimântă că nu te sperie asta
copiii nu te mai fac să zâmbești
șmecherii nu te mai dezgustă
mirosul orașului nu-ți mai închide nările
firul de mărțișor e gri valul nu te mai curăță
în cădere frunzele nu-ți mai acoperă personalitatea
pe urmă vine crăciunul
și totul vine exact atunci când suntem puțin bolnavi
în case calde, fără vin sau țigări. și eu îți spun/ tu imi dai exact ceea ce am nevoie.
--
e o zi oarecare/ fără asfințit/
semnalele după care funcționează lumea sunt tot mai subtile
acum doar dacă mai poți pierde toată ura sau toata iubirea
vei fi liniștit
Comentarii aleatorii