n-am să mai gâfâi pe scări
în semn de protest
mi-am lăsat mințile prin cetate călare de parc-ar aş fi fost dus
într-o zi vei înţelege
că viața n-are drum de întoarcere
de când locuiesc la noua adresă
cireşul mi-a întors spatele şi înfloreşte pe ascuns
mugurii rămân pe dinafară nu au ce căuta într-o sală de naşteri
undeva în apropiere primăvara
după o nesfîrşită convulsie
ia patul în spinare şi umblă
trecătoare ești viață
mi-ai spulberat praful
de sub tălpile desculțe
ai sărit din anotimp în anotimp
din culoare în culoare
peste umerii goi
care-ți simt din ce în ce mai greu povara
nu mă plâng
dacă ar exista încă o naștere
același nume l-aș purta
aceeași femeie
mi-ar striga trupul
din fiecare punct cardinal
aș da anii eternității
(cu toate că n-ar avea niciun efect)
ziua asta ar mai putea
pe ici pe colo să schimbe câte ceva
o urare
un zâmbet
o lacrimă
un cuvânt
în fiecare dimineaţă te trezeşti copil
îţi iei viaţa la rost apoi îi cânţi melc melc codobelc
ea îşi scoate corniţele şi-ţi cântă şi ea
laşi în urmă toate imaginile reale
cei patru pereţi ai dimineţii te privesc uimiţi
vrei să-i urci ei cresc mai înalţi
asculţi cum tac întrebările
aperi această linişte ca pe o promisiune
făcută unui mort
a trecut destul de când nu ți-am mai scris
între timp m-am mutat într-o căsuță mică
cu pereți albi și ferestre deschise mereu
două mâini împreunate căuș în care seara
se așază ca o femeie lăuză
acum doar văzul mai stă de veghe
îţi vorbesc despre și despre
tu zugrăveşti cu degetul văzduhul
ești prea frumoasa pentru o icoană îmi spui
uite sprîncenele! de unde atâta mirare în arcuirea lor
părul neacoperit buzele neînvăţate la tăcere
genunchi dezveliţi ca sîmburii ieşiţi dintr-un fruct
mi-ar fi zis acum ”bătrâne”
îți imaginezi, Mihnea, că el ar fi avut ochii mai clari decât ai mei
mai sinceri
uimiți de literele tastaturii ca și de etichetele sticlelor
eu cu șapte ani mai în vârstă
l-aș fi putut trimite după țigări
așa cum mergeam cândva zornăind gologanii în pumni
îți imaginezi că mi-ar fi plăcut să-i explic tot ce a pierdut
de la facerea lumii noi
care a început odată cu absența lui
și-l văd, Mihnea, lângă mine întors
ca un băiat care a ieșit din sală să fumeze o țigară
și care întreabă
Comentarii aleatorii