trec dintr-un mormânt ín altul
dintr-un cerc în altul
ascultând cântecul
rănii mele imense
care se înalță
cu fiecare picur
pământul se micește
sub talpa mea
cerul se face un făt
iar sângele meu tace
chiar atunci
când strigă cerul
născându-se în ochii mei
în care nu se mai vede
nicio urmă de nor...
plouă
adînc în mine cuvintele tale
se cuibăresc și mor după o vreme
ca niște clădiri vechi
ucigător de singure
plouă de cîțiva ani neîntrerupt
și e nedrept să trăiești într-un secol
în care vei muri
fără să te fi născut
plouă ca și atunci cînd făceam
dragoste origami
și era frig în caleștile de hîrtie
cu care plecai de fiecare dată
fericită din ce în ce mai puțin
plouă ca la început
vreo treişpe inşi
un bgp200
un cat
o basculantă
un camion
vreo şase de pe-aci
cum se aşterne lucrul acela de care
vom uita
zgomotul grămezile aerul prăfuit
pe oamenii cu lopeţi cu nivelatoare
pe unii cu descărcatul cu împrăştierea
pe alţii cu datul din cap din umeri
pe cei cu întrebările
pe cei cu verificările
pe cei cu mâinile la spate
o simt cum vine
cât e noaptea de lungă
de-o vreme
trece dintr-o parte în alta
oricât de mult aș striga
fără inimă
respiră
furișată printre gânduri
într-o parte din mine
Comentarii aleatorii