sunt zile care nu se deschid
spre viitor.
sunt zile în care diminețile împing zăvoarele ferestrelor
numai spre miazănoapte, numai spre trecut.
sînt zile în care te oglindești în curbele făcute de creionul ei de ochi
și vezi o cărare nesfîrșită pe care n-ai s-o acoperi niciodată pînă la capăt
cu firimituri rupte din tine.
te-aş fi aşteptat ani lungi
la fel cum pescarii aşteaptă sirenele-n larg
năuciţi, cu plasele pline de peşti, noaptea, pe lună plină
te-aş fi căutat ca pe un inorog
pribegind ev după ev, tot mai tânără, tot mai departe
ireal
te-aş fi iubit
dar
ce bine
ce favor
împărţim aceeaşi pulsaţie a secundei
şi atât de aproape
mulţumiri
norocului brut
acelaşi fericit scâncet de la naşterea universului
Sunt zile când mă ascund
în propria piele
ca un lunetist de elită
neauzit
nevăzut de nimeni
ţintesc filele unui calendar
agăţat pe un petic de piele
părtaş
sângele
nu-mi simte întunericul
doar focul
care arde în vene
bătaie cu bătaie
aseară am îngropat-o pe ana
mi-a rămas în mâini ultimul oftat ca amintire
trupul ei un templu sacru
o frumusețe adevărată de hormoni sinceri
o ușă deschisă spre dragoste dezgolită
din toate câte le-am avut doar ea a știut
să-și ascundă sufletul
cerul și reflecția mării
a venit de la început
i-am tăiat degetele de la mâna dreaptă
pietrele ne-au ascultat tăcute și s-au bucurat
de culoare
Comentarii aleatorii