uneori aș vrea să mor
nu știu de ce
la fel de mult cum nu știu ce e moartea
poate un echilibru care se adună în mine
poate o veche nevoie de somn
o datorie nerecuperată din uter
sau poate o lipsă de cuvinte un handicap al degetelor pe hîrtie
o lene divină o verigă lipsă din încercuirea primăverii
mă simt sîmbure strîns în pielea uscată a universului
orele mă încolțesc rup din mine o durere pe care abia o mai simt
rămîn mereu în același cerc
în același loc în care mă găsesc oamenii
un cadavru viu în canalele unui oraș extraordinar de frumos
pe care îl scot și îl arată lumii
iată de unde am venit iată încotro ne ducem
și apa trece mai departe pe sub podurile zilelor
pe sub podeaua caselor
printre roțile mașinilor copitele cailor de paradă
ca și cum nu ar fi fost niciodată acolo