în lumea asta- fiecare cu dumnezeul lui
cam așa diogene
oamenii își aruncă toți undița în cer
balta cu îngeri a nimănui
își potrivesc timpul între ei
o viață, spunem noi,
e întotdeauna prea mult
așteaptă apoi ca bătrânul
să înghită momeala.
recunoaștem sau nu, ne-am născut flămânzi.
firul se întinde cu putere deasupra lor
eu nu am nici o îndoială aceasta este
prada cea mai mare
de aici însă...laude și zvonuri.
unii l-au prins pe tot
de astăzi nimeni nu mai pescuiește
îl vom împărți frățește
atât cât ajunge.
alții aleargă în stânga și-n dreapta
acesta-i piciorul, acesta e mâna,
aceștia sunt ochii lui dumnezeu.
pe pământ au ajuns prin om
și broaște și vite și păsări și cai
flămândului sunt toate
bune foarte.
câțiva mai așteaptă
câțiva au murit deja
cu pântecele gol.
nici tu diogene n-ai fost pescar
nici eu.
din praștia noastră au zburat întotdeauna spre cer
cele mai grele pietre.
fericiți cei flămânzi
toate s-au întors peste noi
străine și mute.
pe aici, prietene, îți spun,
fiecare cu dumnezeul lui.
Comentarii
francisc -
e pe alocuri destul de explicit pentru a trezi o reactie de respingere, mai ales prin tentatia verdictelor, a moralizarii. dar, e un discurs care merita citit si admirat: are cap, trunchi si picioare, carevasazica. amice, zic, iata ce Dumnezeu plin de gauri!
merveille -
dorin, ... singura mea tentație, în cazul de față, a fost aceea de a constata și consemna (bineînțeles într-un mod subiectiv, personal) o realitate...departe de mine "tentația verdictelor, a moralizării"...
alma -
Mai taie din el, ca te repeti prin unele locuri. Finalul e ratat. Poti renunta la ultimele doua randuri. Pe alocuri, stangacii, cred ca ti-e teama sa tai din text, dupa ce il scrii. Ca asa, Diogene :) - vezi mai jos si nu te supara, frate: în lumea asta fiecare cu dumnezeul lui oamenii își aruncă undița în cer balta cu îngeri a nimănui își potrivesc timpul între ei o viață, spunem noi, e întotdeauna prea mult așteaptă ca bătrânul să înghită momeala. ne-am născut flămânzi. firul se întinde deasupra aceasta este prada cea mai mare îl vom împărți atât cât ajunge. acesta e piciorul, acesta e mâna, aceștia ii sunt ochii nici tu diogene n-ai fost pescar nici eu. din praștia noastră au zburat întotdeauna spre cer cele mai grele pietre. fericiți cei flămânzi toate s-au întors peste noi străine și mute. Desi am scris numai de rau, textul e chiar bun. Acum sa dau si penita, ti-a trebui la taiat balastul.
merveille -
dragă alma, bună varianta ta, dar știi tu...non idem est si duo dicunt idem!:-)...o să încerc data viitoare să fiu mai atentă la "balast"..recunosc că mă las purtată de impulsul clipei și foarte rar revin asupra textului pt a modifica ceva... mulțumesc pentru însemn.