după amurg suntem singuri
focul aprinde spre nord
vântul deghizat în femeie
jar nestins
inima ta dacă merge pe vârfuri adorm
încă o noapte
iubesc la întâmplare
mâinile ţin partea
unui suflet întors din păcat
buzele iau forma dorinţei
să nu fii văzută când râzi
oamenii uită de la o viaţă la alta
privirea mea scoate demoni
aruncăm de pe templu
îngeri o singură dată
conştiinţa priveşte în altă parte
suntem atât de frumoşi cu vina iertată
undeva pe aici e o bucată aproape
desprinsă din suflet
ies copiii la joacă trec oameni în vârstă
n-aș vrea să fie cineva rănit
te aștept de ieri îmi spui
(aiurea dintotdeauna de când am învățat să aștept)
cuvintele tale mă sperie
credeam că sunt singur
mă întorc brusc și dărâm totul în jur
șșșt îți lipesc arătătorul de buze
degeaba
tu râzi cu ochii cu părul zburlit
până când spațiul cade peste noi
prăbușiți pe genunchi râdem
o rugăciune desăvârșită
închide ochii îţi spun şi imaginează-ţi
cea mai frumoasă poezie de dragoste
ştiu ştiu aceasta nu s-a scris încă
pentru că poeţii se pierd în cuvinte
şi nu stiu să se oprească la timp
înainte de a scrie o poezie de dragoste
un poet trebuie să înveţe să tacă
hai să vedem dacă el, poetul
ar putea să descrie o dragoste mare cât china
sau mersul cu bicicleta printr-un câmp de lavandă
cu siguranţă s-ar pierde în detalii inutile
ba mânat de o logică poetică s-ar întreba de ce china
aştept un tren oarecare
cu ochi de câine albastru
aerul mă strânge într-o folie
cu soarele la un loc
o vrabie desprăfuieşte aerul
repede repede
după formula energiei
vremea se scurge în canalizare
miroase a hoit
ca o căţea cărând bucată cu bucată
puii ei
printre păpădii adineaori
se zbenguiau pe scurtătură spre cutia de carton
ca o căţea trăgând la ţâţe amănuntele din care îi făcuse
un botic o lăbuţă viscere
calde încă zvâcnind lumii sângele lor
neatins de mizeria contemporană
Comentarii aleatorii