bat clopotele
ghioceilor
le-a trebuit o iarnă să se dumirească
de ce pe aici te împaci greu cu viaţa
în lanţ merg păsările până mi-astupă tot cerul
în care mi-a fost îngropată copilăria
ca şi când cineva i-ar fi frânt picioarele
şi nu i le-a mai putut pune la loc
de acolo un os de vis
fosforescent îmi aminteşte
cum făceau schimb luna cu soarele
mioritic
mă mai auzi
mă mai cunoşti
în mâinile astea ai ţinut hăţurile unui nărăvaş
nu se mai văd tramvaie,
nu se mai văd autobuze, nu se mai văd stâlpii de iluminat,
intersecțiile aglomerate, nu se mai văd benzinăriile
blocurile turn șoselele largi, masinile care spală străzile sau le vopsesc,
mașinile care pun ornamentele de crăciun, mașinile care încarcă și duc gunoaiele,
pisicile moarte și câinii vagabonzi,
copiii care merg în drum spre școală
copiii care se opresc la florării / nu se mai văd ambulanțele,
nu se mai vede nimic.
Stau pe trepte,
în coridor,
cu ţigările
şi cafeaua
alături,
cu genunchii
în dreptul
pieptului,
lipiţi unul
de altul,
ca nişte
apărători.
Stau şi
(mă) scriu.
Din timp
în timp,
închid
ochii
şi îmi masez
pleoapele,
imaginându-mi
tot felul de
situaţii extreme
şi-atunci,
globii
oculari
încep
să scârţâie
ca o poartă
ce se deschide
în nicăieri.
Stau
în curent,
cu geamul
şi uşa deschise,
azi nu mă sperie nimic
îmi îngrop liniile din palme în carne
semn că nu vreau să ajung ca mama
să vomit seara de oboseală
să mă privesc în oglindă şi să văd
ridurile şi cusăturile
dovada unei vieţi nereuşite
în colţul camerei depresia pândind dintr- o pânză de păianjen
criza de la 40 de ani
gelozia violentă a tatei modul lui straniu de a înţelege lucrurile
prin ochii acoperiţi cu o plasă de pescar filosof
pământul lui şi copiii lui
singurele medalii
căsuţa din chirpici pe care o îngrijeşte
Comentarii aleatorii