azi nu mă sperie nimic
îmi îngrop liniile din palme în carne
semn că nu vreau să ajung ca mama
să vomit seara de oboseală
să mă privesc în oglindă şi să văd
ridurile şi cusăturile
dovada unei vieţi nereuşite
în colţul camerei depresia pândind dintr- o pânză de păianjen
criza de la 40 de ani
gelozia violentă a tatei modul lui straniu de a înţelege lucrurile
prin ochii acoperiţi cu o plasă de pescar filosof
pământul lui şi copiii lui
singurele medalii
căsuţa din chirpici pe care o îngrijeşte
ca pe propria rană pentru bătrâneţea aceea
în care să se lase ca într-un leagăn

azi nu mă sperie nimic
tot ce iubesc
iese la suprafaţă mă ridică de umeri
din mlaştini şi revolte aspre

azi nu mă sperie nimic
păşeşte atent
uite inima mea
un proiectil îngropat în pământ într-un război oarecare