Remarc două imagini foarte sugestive:
,,ochii mari despica şovăiala" şi
,,numai una
ascunsă într-un arbore răsucit şi strâmb
înghesuia crucile sub aripi" . Cred că aici este bine sugerată empatia şi jertfa facerii de bine. Misticismul e foarte bine dozat. Uneori facem şi noi cruci înghesuite şi rugăciuni în taină prea apăsaţi de griji şi temeri. Poate acelea sunt cele mai sincere.
Cred că ultimul vers e de prisos. Tremurul e foarte bine sugerat în versurile precedente.
Mi-am făcut plăcere să recitesc acest poem, Mihaela! :)