când am murit prima oară
erai o zeiță de mătase
ce căptușește matricile din lut
cu voaluri azurii

cu ochii închiși îți miroseam fața
încet
fără să știi
părul meu se lipea de obrazul tău
iar tu îmi vorbeai despre cer
vibrație albastră a veșniciei
ca despre un muribund gata de transplant

pur și simplu luai ficatul în palma ta
inima plămânii
și le așezai cu grijă în mine

prima dată când am înviat
te-am regăsit într-o frescă
cu alungarea din paradis

iar culorile se aninau de noi
așteptând alte răsărituri