seara
sînt un punct
bîntui străzi sprijinind o cîrjă
măsor distanța minimă dintre sprîncene
adîncimea buzunarelor
încleștarea pumnilor
și trec așa numărînd genunchi
ca o invocare a somnului
apoi îmi amintesc că doar ploaia
e receptivă la descîntece
noaptea
număr doar clipe
întorc pagini
caut un capitol
ce începe cu niște uși
și nu-mi mai e teamă
nu îmi e frică de bătrînețe
nici de hainele ei desperecheate
și reci
mi-e frică de ușurința
cu care mă adaptez
la tot mai multe zile
la linia de mijloc
și la inutil
și poate la faptul
că uneori din spatele cortinei
nu mai apare nimeni
sunetele devin o panică mută
luminile curg
printre crăpăturile tencuielii
iar tu
nu mă mai dori
am vrut să vezi că nu ai pierdut nimic că orice rădăcină
e în pământ că zilele noastre s-au strâns ghem și pulsează
înspre ochi nu mai știu nimic de tine ești ca o gară
nouă spre care merg încet pentru că așa e mersul trenurilor
pentru că sunt un calendar trecut mi-e dor de ridurile
tale de locul unde vroiai un tatuaj de căldura coapselor ca
și cum am avea un copil trist sau un bătrân drag de îngrijit
voi intra în nimeni și voi spulbera cuvântul cu sforăitul
meu calm după ce nu voi mai fi din mormânt se va ridica
o simt cum vine
cât e noaptea de lungă
de-o vreme
trece dintr-o parte în alta
oricât de mult aș striga
fără inimă
respiră
furișată printre gânduri
într-o parte din mine
Comentarii aleatorii