Ies din casă fără să intru în lume
ies și mă pun deoparte și o urmăresc din priviri.
Poetul se uită la oamenii-chiftele
se uită la ei și vede un torent care nu îl privește.
Oamenii-chiftele se învârtesc ca unși
se învârtesc rostogoliți de viață
se învârtesc de pe o parte pe alta
se învârtesc indiferent
de câte doage lipsă au în dotare se învârtesc …
Ies din realitate fără să intru în vis
ies și mă pun deoparte și îi urmăresc din priviri pe
oamenii-chiftele mă uit la ei și văd un torent
mi se face uneori dor
de chipuri pe care le-am văzut cândva
la vreo nuntă între două coșulețe de flori
sprijinite de o carafă de vin și o floare imensă albă
mi-e poftă să beau o bere într-o speluncă
de la bariera orașului
la o masă cu mușamaua tăiată
cu bricegele a 24 de amereuri
să știu dacă domnul Simion de la 3
mai trăiește
dacă mai joacă tenis cu piciorul
în parcarea din spatele blocului
traif în linie lungă
striga el doct
dimineaţă
păpuşa woodoo se ridică în
capul oaselor mănâncă păsări
dintre picioare viermele harnic
sparge sâmburi pe lemn
de salcâm
un electron fără braţe invocă
expansiunea materiei
cenuşie luna despică apele
pe o plută condusă de şerpi
îşi fumează solzii pe rând
mingea de ceaţă
depune ouă în umbre
caută prin buzunare
literele ca pe culori
reproduce fonetic deşi nu înţelege
există un fel al lucrurilor de a se uita la noi
simți că trebuie să eschivezi , să plutești, să fii discret, flexibil
să ocolești cozile, piețele, scaunele din public, publicul
să nu te lași zgâriat de ghearele luminii artificiale de neon
să nu spargi becurile mai ales
până nu până nu
ai trecut de labirintul îngust al neliniștii
și găsești cel puțin un cer, un aer, o mare, o mare hârtie
pe care poți simți în sfârșit
portocalii , mirosul lor delicat
briza adevărată a vieții , apusul real ca un freamăt duios al morții
Comentarii aleatorii