mă ţine de mână
cel care traversează spiritele
ştie
orice cuvânt poate întoarce
un urs care mănâncă păsări
din livada de nori vişinii
ploaia unge acoperişul cositorit
trupul iubitei curge prin jgheaburile vecinilor
pisica dă cu gheara şi scuipă
o femeie în colţul culoarului la capătul fără ferestre
tânără ca pasărea fără cuib şi bătrână ca păianjenul fără casă
mă priveşte cu ochi de lapte covăsit în care a curs cerneală
respiră de parcă ar înota de ore în şir doar în cerc
degetele îi tremură pe gâtul lung de madonă
de balerină la final de spectacol
capul îi cade într-o parte ca bobocul prea greu pe tulpină
ea a plâns cel puţin un gram mai mult decât mine
atât cât era necesar ca lacrimile
s-o uite în plata domnului
acestui nume mic îi vom da încă unul
şi încă unul şi încă unul
pînă la ultimul
posteritatea îl va descoperi singur, mumificat
într-un colţ de grotă
o stalactită atîrnînd şui din tavanul alfabetului mort
prima vocală-i va fi şi ultima
consoana - sufocată în faşă
de iedera suindă pe minciuna propriei cruci
marele cuvînt va fi bolborosit în neştire
în limba tăcerii
că trec avioanele şi se dărâmă ca unul dintre turnuri şi oamenii din ea se sperie, mai întâi se îngălbenesc ca o pudră de frunze strivite soldăţeşte, ţipă ca păsările în roată deasupra stârvului, unii în picaj îşi dau drumul în libertate, întorcându-se în pământ seminţiile, alţii îşi sună rudele, fac poze de groază cu celularul, spun ultimul te iubesc, unul în faţa celuilalt, celălalt în faţa altuia, altul în faţa unuia, spun te iubesc în faţa telefoanelor, în faţa camerelor de supraveghere, în faţa oglinzilor, în faţa monitoarelor şi lumea se transformă într-un ecou te iubesc şi într-o und
afară plouă mărunt este un sfârşit
în rochie transparentă stau
mă sprijin
alunec
noroi pe tălpi şi miros de melci în păr
sunt fata cu cotoare roase
în esenţă de cafea râncezită de respiraţii
Comentarii aleatorii