pereţii iau forma frumoasă a craniilor izbite
în încercarea de a prinde un ritm firesc, orbitele se lărgesc cu încă o spaimă;
stăm de veghe cu ţigările aprinse,
timpul se ascunde în colţuri întunecate alături de celelalte lucruri inventate.
ne-am găsit şi toate drumurile s-au adunat sub noi într-un punct sinistru,
o groapă micuţă şi caldă ca un sac de dormit;
pentru o vreme aceasta a fost dragostea noastră, un spaţiu strâmt şi intim
în care am rezistat eroic.
caut un refugiu. vidul
în care să nu simt frângerile de zi cu zi ale lucidităţii, senzaţia
că pot vedea prin sticla oricui când sticla mea e complet fumurie,
căzăturile violente pe gheaţa care mă separă
de bărbatul nirvana,
bilele de plumb împinse de pe o parte şi de cealaltă
a străzii (ochii negri ai celor neobişnuit de singuri) care mă conving
că nu voi ajunge niciodată să simt
decât o fericire sintetică.
fiecare ne scriem jurnalul în stil diferit
uneori ne-mpiedicăm de buturugi simple
alteori şi în culoarea gutuii căutăm defecte
curând o să-mi pensionez călimara
e timpul să las munţii să coboare la mare
ceasului cu pendulă să-i dau libertatea
ca unui şnauzer pe care-l dezlegi şi-l
laşi să alerge cum vrea
cuvintele îşi au şi ele războaiele lor
prin guri
prin creioane
prin şcoli
pe cîmpul de luptă
uneori şi ele dau în orbul găinii
mă uit ca după un lucru pe înţelesul tuturor
negura lumii se cocoaţă pe ziuă pe cetini
pe umerii mei nedezmorţiţi fără să mă bazez
pe vreo egalitate cu gerul întocmit în grabă
pe coala sfârşitului de an mă simt la limita
superioară a singurătăţii căreia nu-i disting
ochii sunt în disjuncţie cu ceaţa îmi ridică
igluuri împrejur nu recunosc niciunul pentru
inima mea vulpea dă târcoale chiar pe locul
în care s-ar putea face dragoste la vârf
iluziile sunt colorate viu cineva spaţial întreabă
Comentarii aleatorii