Îmi împart lumii
singurătatea
felie cu felie,
ca pe un tort,
din acela cu
vişină, mamă,
de care-mi făceai
în copilărie,
de ziua mea,
când,
eu te rugam
să-mi faci
un frate,
să am
cu cine vorbi
şi cui să-i port
de grijă,
că de mine
va avea grijă
lumea,
să nu rămân
singur,
atunci când
tu, mamă,
nu vei mai fi.
am văzut
frica şi zbaterea celor dragi prin punga de plastic
apoi blândeţea mişcărilor şi renunţarea
pulsul perfect întins ca un picior de balerină
în aparate
patul a fost rece când l-am atins
noaptea lungă ca o mărturisire & trupul greu purtat pe braţe mult prea departe
apoi rupere de noduri
hora-nteţită-n sforile-i grave destinul
resturi din arse demersuri la monumentul înalt
beneficiarul de sentimente
la care trudise atâta lumină suavă
cât soarele tropical, vreau să spun gândul,
ţine ostatecă-n templul de jar al memoriei
clipa dintâi,
cât sânge de bal traversează câmpul imaginaţiei
dacă eu nu mai ard
în acest pestriţ carnaval asumat
unde saturaţi ori striviţi de banal
bântuiţi de taine şi stridenţi în culori papagal
implorăm te miri ce în genunchi
în numele dragostei şi-al sfântului Ideal-
am făcut tot posibilul
să nu fie nicio scurgere de bine
să nu se inflameze orgoliul
acest compus
uman
să rămână în recipiente
să nu sară în aer
vreun sentiment aprins
am deschis toate uşile
de metal
un vânt cu toane
a rupt pagină cu pagină
din studiul meu
din lucrarea de doctorat
din calculele pentru experiment
din câte-un vers scris pe margine
mărunt şi neglijent
ca o bucată de afect fărâmiţată
în turnesol
Comentarii aleatorii