n-am vrut să-mi fac o altă femeie din poezie rescrisă de multe ori
să fie înţeleasă
dar nici zid de care să se izbească vreo necuvântătoare
cuvintele ca nişte bărbaţi îmbrăcaţi în negru încercuiesc inima
tu priveşti cum doarme păpuşa
pe resturi de scrisori rupte
simt durerea unei relaţii închise
fotografie needitată cu sfârşit:
adolescente cu sfârcuri întărite la 12 noaptea
când ploaia spală mirosul de prafuri şi moarte.
femeie în costum de iepure,
perversitatea ta mă sfințeşte.
numai tu, dintre toate.
numai tu şi iubirea ta de câine vagabond.
luna răsare de două ori. ne vedem, ne atingem, ne zâmbim.
din ţâțele lumii curge tristeţea,
purulenta mea tristețe,
alba mea tristețe,
tristețea mea tristă.
va tăcea așteptând soarele
uite
dacă tu mergi în dreapta eu voi lua partea stângă
dacă tu dormi bine pe stânga eu voi întinde
mâna dreaptă
apei care întotdeuna desparte
așa am făcut ultimei zile
o căprioară îndepărtată de lei pentru cină
una dintre ființele albe mi-a zis
taie și mănâncă din fum
nu puteam să mișc picioarele
aripile zăceau risipite
eram singur
aveam timp să schimb ordinea în care
mureau ploile în cutii de zestre
în decembrie verde e iarba păsări
cu frică de pisici trebuie să fii atent la câine
miau câinele știe frică de om
el e capătul fricii dincoace în camera caldă sunt
eu înțeleg atât de bine povestea
dar nu mai pot face nimic mi-e dor de cai
nicăieri pe iarba verde în lume nicăieri
deschid o carte dintre pagini albi și puternici
negri frumoși îmi sar în piept și mă pasc
chem unul mai mic deoparte și-i strig
adu aici păsările pisicile câinii
o parte din oameni adu adu-i pe toți
uite iubita mea pocnește din degete
îmi imaginez o explozie tăcută și calmă. când ne prinde în gheare
și nu se aude nici un sunet. pentru că suntem
aici cu toate instrumentele de tăiere
și bucăți mari de carne separată mecanic
se întind pe această vastă câmpie. prin mijloc trece
un drum îngust/ în stânga lui e un oraș mare
în dreapta lui sunt canioane cu maluri roșii abrupte
Comentarii aleatorii