ştiu ce femei se poartă anul ăsta
cu zâmbetul giocondei
în retorica lui refuzul estetic
repetă vorbe alese vulgare într-un profil psihologic
trezesc impulsul masculin
atât de puternic deschide braţele
iubirea de-o vârstă cu mine
coală îţi tremură pe mână zarea
întoarce apele întunecate de peşti
briza mării adoarme
un geniu cu suflet de om
mulţimea vorbelor scăpate uşor
la îndemnul minţii
recunosc diavolul în orice femeie
anul acesta îndrăgostită la Praga
uneori ar fi vrut să facă dragoste cu ea
dar nu oricum nu oriunde
ar fi vrut să orbească
să nu mai audă nimic să nu mai simtă decît mirosul ei verde
ca de lăstar pe care îl jupoi sadic
pentru altoire
și mirosul acrișor al gorgoazelor cînd plenesc din floare în mai
ar fi vrut să amețească uneori
ca atunci cînd te învîrți prea mult cu ringhișpilul
după ce ai băut prima bere și luna
îți cade peste umeri
fără să se mai poată opri
apoi ar fi vrut să îi sărute
gîndurile
se întâmplă de fiecare dată când plouă în mahala
simţi dincolo de ritmul morţii apropiate
pulsul sângelui năvălind în ureche
ecoul mării într-o scoică
viaţa în echilibru ca o dansatoare pe sârmă
acoperind soarele cu umbrela ca să nu orbească
simţi cum se apleacă podeaua corabiei când căpitanul adoarme
lumea se curăţă de tot scrumul
alunecă deoparte odată cu stropii purtaţi de vânt
Cu un râs neîmblânzit,
după colţ
m-aştepta singurătatea,
pozând
între victima publică a nopţii
şi stăpâna umbrelor
dintre noi şi cer.
Privindu-mi atent ochii,
întinzându-se la picioarele mele,
îmi şoptea cu ecouri lungi
de catedrală părăsită.
Sub invazia singurătăţii,
mă vedeam stând cu o tâmplă
pe genunchii tăi.
Eu mă ştiu sub diverse nume,
obişnuind să le schimb periodic...
fizic ori mental eram tot eu:
un lunatic şi jumătate.
Comentarii aleatorii