Cu un râs neîmblânzit,
după colţ
m-aştepta singurătatea,
pozând
între victima publică a nopţii
şi stăpâna umbrelor
dintre noi şi cer.
Privindu-mi atent ochii,
întinzându-se la picioarele mele,
îmi şoptea cu ecouri lungi
de catedrală părăsită.
Sub invazia singurătăţii,
mă vedeam stând cu o tâmplă
pe genunchii tăi.
Eu mă ştiu sub diverse nume,
obişnuind să le schimb periodic...
fizic ori mental eram tot eu:
un lunatic şi jumătate.
când n-am mai vrut să fiu om
timpul mi-era foarte rece
de atâta sufocare
nici vrabia n-a mai ciugulit
din locul unde am îngropat gânduri
tocmai când le-am dat de mâncare lupilor
mi s-a făcut dor de-un copac
nenorocirea nu a mai venit cu el în brațe
m-a îmbrățișat așa cum o face cu toți morții
femeie muzicală sunt
îmi dansează nebunii pe oasele dezvelite în iarnă
stau ascunsă în colţul lumii şi privesc liniştită
cum oamenii cad
şi explodează
unii orbitor
alţii abia sesizabil
şi nu mişcă nimic în mine
toate stau neclintite
ca icoanele bătute bine în cuie, ca privirile insistente
ale unui bărbat pe trupul unei femei încâlcite
e simplu să mă omori frate necunoscut
chip cioplit de samaritean
fă-ţi un pustiu de bine sunt o pată de culoare nehotărâtă
indigo cu tendinţă spre violet
închide dintr-o dată cartea pe care o citeşti şi voi deveni fluture
cu aripile răstignite pe două pagini
se întâmplă de fiecare dată când plouă în mahala
simţi dincolo de ritmul morţii apropiate
pulsul sângelui năvălind în ureche
ecoul mării într-o scoică
viaţa în echilibru ca o dansatoare pe sârmă
acoperind soarele cu umbrela ca să nu orbească
simţi cum se apleacă podeaua corabiei când căpitanul adoarme
lumea se curăţă de tot scrumul
alunecă deoparte odată cu stropii purtaţi de vânt
Comentarii aleatorii