Respirația mea ține un ritm tomnatic,
inima-mi alternează între două răni și o vreme-
tic tac azi ești aproape,
tic tac mâine ții umărul cuiva,
tic tac poimâine uiți să mai trezești carnea.
Uite-mi urmele în nisip,
am să așez câte o scoică în fiecare călcâi
și am să torn apă în fiecare deget.
Poate așa n-am să mă mai trec
și voi reuși să dau chip amuțirii ce se naște în
răspunsuri,
povești imprimate pe textile.
Uite-mă cum îmi flutur fusta în valuri!
Lasă-mă să rămân pe faleză,
să privesc urmele
prunc nenăscut
te-am plâns în pântecul meu gol
cum plângi în pernă pe ascuns
am frământat amarul vieţii cu lapte de spic crud
să creşti mândru şi puternic
să te naşti la umbră de chiparos
copilul meu
te-am legănat pe braţe ca pe un soare la răsărit
am rămas cu umerii arşi în haina zdrenţuită
am dormit cu tâmpla pe cremene
am sorbit din furtunile verii
m-am hrănit cu mură sălbatică
să te pot creşte
pentru reuşita experimentului vom apela la o inversare:
luăm timpul şi-l răstignim
în cele trei dimensiuni acceptate
iar cea de-a patra dimensiune
plecând dintr-un punct
o vom da spaţiului
eu fiind punctul
definit de coordonate temporale
un prezent continuu
vis trecut
şi dorinţă de viitor
întreb...
dacă ţi-aş cere un sărut
cărei coordonate îl vei oferi
punctând spaţiul cu imensitatea lui?
acesta e un scaun
de exterior
vopsit mai demult
dacă priveşti atent picioarele
sau drugii de fier pe care te aşezi
vei vedea mai multe straturi
(cel puţin patru generaţii)
de vopsea veche jupuită în culori diferite
azi e verde
mâine nu se ştie dacă
va fi ploaie după soare
mama cu pruncul la piept se sprijină de spetează
tatăl se întoarce acasă
cu vopsea proaspătă în sacoşe
probabil încă un strat alb
va ţine mai mult de data asta
Comentarii aleatorii