Locul nu contează, e cât mai departe, cât mai străin,
se îmbracă plopii cu întuneric sărat,
vântul desface ţolul ca pe un plic cu şuviţe vinete,

oţelul tremură muzică veche şi cultă,
lângă peron, în crâşma unde se beau oameni,
cineva pune scaunele pe masă şi mătură;

se întârzie sau poate se ajunge prea devreme,
galbenul electric amestecă aerul cu sângele,
în gura tunelului, bărbatul în carnea goală,

i-am spus mâinii mele atinge cu buricele tale nevăzute nevăzuta lumină
e călduţă de lăptic cu miere tam nesam e tocmai aşa
în mine s-a deschis uşa prin ea zboară fluturi îmi străbat tot corpul
e călduţ de lăptic cu miere tam nesam e tocmai aşa
aripi energetice înlăuntrul pieptului şi în ochi mamă în ochi
atunci ochiul râde de parcă universul ar fi o duminică
s-a îndepărtat pasul lui l-a prins pe drum odat tocmai o scoică
în ea era marea era o sirenă era un cărăbuş de mai era o carte era o piersică
eram eu simţindu-l că pleacă