Aritmosa -
un lup se apropie blând pe cărare
nu o să te iert niciodată zice
îi dau turtă dulce în formă de inimă
frunzele își închid pleoapele geloase
caută prin ramuri de apă șerpii
în cafeaua toamnei în care n-a ghicit nimeni
îmbrățișez șuvoiul de ploaie
mâlul dragostei lui de lup zbrehui
același lup trezit din somn de pași
mi se pare că vrea să se joace cu mielul
să se uite împreună la filme cu gangsteri
râd privindu-i colecția de surprize
îi întind un pumn de stafide cu palma
suptă înfiptă în colți îl privesc în pupile
ca pe un drum lung spre poiană
spre căsuța cu ferestre din piei
Poezie:
Comentarii
Aranca -
o varianta relaxanta pe cit de moderna, a unei scufite trezita brusc prin toamna lupului "nu o să te iert niciodată" ... expresia aceasta nu o stiam, dar suna excelent: "mâlul dragostei lui de lup zbrehui"...iti apartine suta la suta? :) finalul e inevitabil si foarte sugestiv: "îi întind un pumn de stafide cu palma suptă înfiptă în colți îl privesc în pupile ca pe un drum lung spre poiană spre căsuța cu ferestre din piei"
Aritmosa -
scufița roșie este povestea cea mai marcantă din copilăria mea. aveam un disc mic de vinil pe care îl ascultam la picap și îmi amintesc foarte clar că trebuia întors pe la jumătatea poveștii, exact în momentul în care lupul îi spunea scufiței cu glas tremurător și amenințător "ca săăă teee măăănânc mai biiineee"... :-) mai târziu mi-am dat seama că oprirea poveștii după acel moment avea rolul unei grife psihologice de a te face să întorci discul și să asculți povestea până la capăt, deși o știam aproape pe de rost. aici, la fel ca prin alte părți, am rescris amestecând cu alte lucruri. la acea expresie am lucrat ceva... îmi place să altoiesc înjurăturile ca pe niște energii neînțelese.