se întâmplă de fiecare dată când plouă în mahala
simţi dincolo de ritmul morţii apropiate
pulsul sângelui năvălind în ureche
ecoul mării într-o scoică
viaţa în echilibru ca o dansatoare pe sârmă
acoperind soarele cu umbrela ca să nu orbească
simţi cum se apleacă podeaua corabiei când căpitanul adoarme

lumea se curăţă de tot scrumul
alunecă deoparte odată cu stropii purtaţi de vânt

*
e un miros de pâine caldă încă aburind
e viaţa care apără viaţa care atacă
aceste ziduri în ruină neatinse de soarele primăverii
dincolo de care
o bunică citeşte scufiţa roşie
un bătrân plânge în faţa clasorului gol
melodii vechi ştanţate în discuri de picup prind viaţă
dincolo de ferestrele cu jaluzele din lemn

la demisolul circului un cerşetor recită glossa lui eminescu
fiindcă plouă

şi nimeni nu ştie de ce au dispărut ceasurile din pieţe
de ce apar şi dispar postere cu foşti artişti de scenă
binecunoscuţi odinioară
nimeni nu înţelege ce s-a întâmplat cu fostele ceasornicării
atelierele de reparat unde duceam umbrele pantofi pălării ciorapi
nimeni nu ştie de ce apar mai multe farmacii şi pompe funebre
pe aceeaşi stradă

*
la periferie
pomii vii sunt parţial tăiaţi
stâlpii de telefon din lemn sunt scoşi cu totul
de parcă un copil decupează forme în hârtie lucioasă
se toarnă asfalt fierbinte în locurile goale
cei care speră o altă stea drept călăuză
dau mâna unul cu altul timp îndelungat
până şi copiii au palmele aproape negre
de mură sălbatică