Marlena era o fată frumoasă pe când eu eram copil.
Era mai mică decât mine,
Chiar dacă era blondă și înaltă.
Privirea ei cucerea numai bărbații.
Pentru noi, copii, sânii ei erau moi,
Deși frumoși. Ca ai unei sirene
Păreau tremurând și mișcând sub tricou.

Marlena era cea mai umblată fată de pe stradă.
Fusese la turci și, deși era mai mică decât mine,
Avea bani mulți și o căutau iubiții din alte țări.

Marlena se juca cu noi de-a vațiascunselea.
Eu o găseam de fiecare dată și ea spunea
Că bucuria cea mai mare a ei este când o scuipam
La peretele unde țineam numărătoarea inversă.

Marlena era fata ce o visam, ca pe o femeie noaptea,
Deși ea, știam, era iubita oricui.
Numai a mea nu. Pentru că nu voiam.
Nu puteam să o iert pentru că se dăruia
Atât de frumoasă și de mai mică ca mine.

Noaptea, însă, o iubeam în imaginația mea.
Mi-o închipuiam ca îngerii de goală și mă bucuram,
Nespus de mult și continuu de Marlena mea.