Nu stiu cum reuseste Vlad sa stea departe de toate rautatile, uneori as vrea sa fiu si eu un necunoscut si sa vorbeasca doar textele in locul meu. Nu se poate, insa, pentru ca tin prea mult la identitatea mea. Sunt ceea ce sunt. textul lui Vlad are o durere a lui. O durere a pierderii tradusa in cruce rosie pe calendar. Chiar as fi vrut ca si poetii sa aiba un calendar al lor, cu cruci negre sau rosii, si chiar si zilele muzelor sa fie puse in el. Cu cruce de paianjen. Tragic si comic in acelasi timp, fara a-si trada dumnezeirea, Vlad scrie texte bune. Atata doar, ii cam lipseste curajul de a scoate capul. Batalia lui este mai mult una personala, nu se raporteaza la scara intregii planete. Poate ca asta il opreste sa fie genial.