Virgil -
poate sîntem o simplă îndoială doamne
un aer singur și rece peste vîrful flăcării
ce mai arde în unii din noi
o întoarcere din acelea despre care
ni s-a spus că vom fi fără a ști de ce
un fior pe care ne este frică să-l recunoaștem
în mijlocul unei mulțimi oprite din mers
dar nu vom fi niciodată îndoiala ta
nici frigul orfan al unei lumînări stinse
ne vom întoarce-acasă într-o zi
acolo unde lipsa oricărui sunet este doar
anticiparea pură și firească a-nțelegerii
Poezie:
Comentarii
perhaps
bobadil -
am mai spus-o, mă repet, scuze
dacă Virgil nu ar dori neapărat să scrie, atunci eu știu și pariez că el ar scrie... și nu oricum, ci foarte inspirat!
dar el vrea câteodată să scrie așa, doar ca să scrie.
am citit poemul de trei ori și tot nu am înțeles de ce Virgil l-a postat
dar asta nu înseamnă decât că ori eu sunt prost, ori că eu sunt prost, right?
faptul ca nu esti prost
Virgil -
faptul ca nu esti prost andule nu inseamna neaparat ca ai si dreptate. dupa cum faptul ca te uiti nu inseamna neaparat si faptul ca vezi. mai ales ca uneori nici macar nu vrem sa ne uitam ci doar sa privim.
ok
bobadil -
OK Virgil, because we go way back... lets go to the dirty details, nu ca asta ar fi fost intenția mea inițială, inițial eu am vrut să-ți transmit doar mesajul, însă, așa cum desigur m-ai obișnuit, nu te lași și o ții pe a ta ca orbul de bâtă.
Poemul începe cu o evocare psalmică
-poate sîntem o simplă îndoială doamne
un aer singur și rece peste vîrful flăcării-
aici am două observații
1/ doamne cu literă mică exprimare care te duce cu gândul la doamnele noastre din viața de zi cu zi
2/ nu mi se pare deloc potrivit aerul ca o îndoială. punct
apoi
-ce mai arde în unii dintre noi-
peiorativ
-o întoarcere din acelea despre care
ni s-a spus că vom fi fără a ști de ce-
ce e asta?
când și unde ni s-a spus așa o grozăvie? la vreo școală specială? ne-o fi zis osho??
- frigul orfan al unei lumânări stinse- ce vrea să spună asta?
îți pot face aici o mie de metafore din astea de doi lei Virgil, iartă-ma, uite încerc una
căldura grea a unui accident mortal
iar pe final
- anticiparea pură și firească a-nțelegerii-
dacă eram la un proces asta se numea characterization... și era scoasă!
wtf is anticiparea pură și firească a-nțelegerii??
Te rog, cu prețul acceptat de mine al eliminării mele definitive de pe site, să-mi explici aici ca să nu mă faci să mă simt prost, ce înseamnă anticiparea pură și firească a înțelegerii??
TE ROG
Deci, dacă îmi explici ca să înțeleg și eu și să nu mă mai simt prost (cum mă simt acum) apoi te rog să-mi ștergi definitiv contul de pe Hermeneia pentru că nu sunt demn să citesc asemenea cuvinte de duh, să nu pricep nimic și să vorbesc aiurea ca un prost
Mulțumesc
andule, prețul e prea mare.
Virgil -
andule, prețul e prea mare. și andule, am rîs măi omule de nu mă mai puteam opri. ești de milioane. dacă îți mai citesc încă o dată comentariul mă înec de rîs. și nu de alta da' rămîne hermeneia fără director. ești fenomenal dom'le. tu dacă vedeai veceul lui marcel duchamp (pardon „fîntîna”) trăgeai apa...
raspuns 1
Virgil -
ok, andule,
chiar daca este foarte nepotrivit sa fac hermeneutica textului meu, iata ca incerc o mini-hermeneutica, foarte simpla evident, dat fiind spatiul de aici:
"poate sîntem o simplă îndoială doamne"
- hai sa fim seriosi andule. sint probabil zece ani de cind imi scriu textele integral cu litera mica. e o conventie, sau o anti-conventie daca vrei. a mistorcari asta prin a spune ca (in contextul gramaticii primului vers) cuvintul "doamne" nu este o referire la divinitate ci la "doamnele noastre din viața de zi cu zi" este doar o remarca rauvoitoare si de prost gust. de ce oare alegi sa manifesti prost gust? rapunzi doar daca vrei.
- primul vers alege sa deplinga posibilitatea ca fiecare dintre noi sa alegem sa ne indoim de noi insine. chiar la modul absolut. acestui vers ii raspunde versul 8: "dar nu vom fi niciodată îndoiala ta".
"un aer singur și rece peste vîrful flăcării
ce mai arde în unii din noi"
- ideea ce se sugereaza este ca este posibil sa alegem sa stingem chiar si ultima pilpiire a spiritului din noi. cu taisul singuratatii ce imbratisam atit des la modul egoist. desi, asa cum spuneam, este posibil ca flacara sa nu se fi stins, chiar daca nu mai credem in ea.
- raspunsul este in versul 9: "nici frigul orfan al unei lumînări stinse"
"o întoarcere din acelea despre care
ni s-a spus că vom fi fără a ști de ce"
- poate, doar poate, alegem sa ne intoarcem inapoi. inapoi de la tinta in care am crezut cindva sau am cautat-o cindva. o intoarcere mai degraba in ce priveste ceea ce sintem si nu neaparat ceea ce facem. o intoarcere ontologica, axiologica, mai degraba decit praxiologica. o intoarcere despre care am fost avertizati dar pe care nu ne-o putem explica. o intoarcere care nu are logica in esenta ei.
- raspunsul in versul 10: "ne vom întoarce-acasă într-o zi"
raspunsul va continua in comentariul urmator. dar astept sa stiu daca am raspuns macar si putin...
raspuns 2
Virgil -
deci pina aici am vrut sa spun ca textul mi se pare simplu. iar daca cineva crede ca este o prostie pentru ca nu se vrea complicat, asta este o alta poveste. nici nu stiu daca neaparat si-a dorit metafora. poate dimpotriva.
"un fior pe care ne este frică să-l recunoaștem
în mijlocul unei mulțimi oprite din mers" - textul duce ideea instrainarii in spatiu comunitar. sau poate mai degraba anti-comunitar. dar cu siguranta ca se vad cele doua aspecte negative de care nu te poti refugia: frica de a te confrunta cu tine insuti si ideea celor care te inconjoara si nici ei nu mai merg in nicio directie. sau cel putin asa este perceput fiorul.raspunsul se vor versurile:
"acolo unde lipsa oricărui sunet este doar
anticiparea pură și firească a-nțelegerii"
aici lipsa sunetului este evident tacerea. dar ea nu este o tragedie sau o ruptura. este de fapt linistea de dinaintea comuniunii. anticiparea pura si normala a actului de a intelege, a fi inteles si acceptat (poate in primul rind de catre tine), de a cunoaste rostul si de a-ti descoperi rostul tau in contextul eliberarii de persistenta ambiguitatii si dubiului.
poate
bobadil -
Virgil, I admit, mi-a făcut mai multă plăcere să citesc hermeneutica decât poemul, ce să-i faci?
Să însemne oare asta ceva mai mult decât nimic?
Vreau să îți spun că respect și apreciez tentativa ta de a scrie psalm și nu aș vrea să iei critica mea ca distructivă, pentru că ceea ce tu încerci este greu, iar eu știu că noi ne mai îngăduim, din când în când, așa, ca doi șamani câte o mutare a punctului de asamblare.
Daca mai scrii așa, te mai citesc (normal, ce vorbă mai e și asta că doar citesc tot ce scrii pe aici)... dar aștept să mă captezi.
Cred că scrierea aceea cu literă mică este nepotrivită doar pentru că tu... bla bla da? care te pune pe tine în prim-plan... ori scrii psalm ori e altceva, psalmul înseamnă umilință sau greșesc eu? admit că poate fi altceva, deocamdată însă nu îmi dau seama ce poate fi acel altceva, nu sunt convins.
Deocamdată, după cum am spus.
Ave