În picioare, când Michiduță surâde sub crucea de piatră din cimitir,
iar fluturele nopții și-a tras de sub el o aripă
mâinile mamei bat încetișor sita plină ochi de covată.
Lemnul crăpat a mișcat, iar eu mi-am strâns picioarele sub smoala geamului, sub sclipiciul țintelor rotitoare.
Nu mi-e somn. Sus, becul sfârâie ca o căniță de ceai pusă pe plită. De liniște, capul îmi sună. Aud zgârietura norilor de salcâmul ciuntit din poartă și hârșâitul lanțului lăsat în fântână, ca mângâierea unei mâini pe obrazul arat al pământului.
Cu sufletul întors către sufletul obosit al mamei îmi trec degetul prin albul moale, curat ca o pelincă de bumbac. Îmi ia mâna și bate din nou sita de margine.
Sub picioarele crăpate, Michiduță s-a sucit cu fața în jos,
iar fluturele nopții și-a tras din nou de sub el o aripă.

Îmi vine să deschid gura și să întreb dacă mă lasă sâmbătă la discotecă.
Buzele mi se desfac vinovat și din gura mea iese un porumbel. Își scutură penele
de făină și se așază pe marginea albiei. Sita se zbate în continuare în mâinile mamei. Deschid gura tremurat și un alt porumbel își zburătăcește aripile, înspicat. Se strânge lângă celălalt și, aplecat deasupra mâinii ce brăzdează făina, deschide gura:
- Am văzut stelele și luna, pământurile și apele, cum se topeau înăuntrul genunchilor lui, și le-am întrebat: “Pe voi, cine v-a iubit și v-a cerut îndărăt? ” Iar ele dansau și cântau: “Mergi înainte, inimă! Ridică-te și umblă! Mergi înaintea ta și te fericește de ea! ”
- Eu am văzut trei ceruri și trei sori în inima lui. Și se cerea o tristețe mare, întinsă și albă, să cearnă peste jariștea aceea. Atunci, niște mâini albe și reci au început să frământe marginea lor, fără oprire.

Atunci, a surâs mama, a deschis ușa și-a asvârlit în aerul smolit firimiturile din sită.
-Pentru Michiduță, a spus mama iubire, mișcându-și aripile