Derulam pe tăcute un poem
rostogolit prin zăpadă
de niște roți de vară
în noapte
apoi
a venit viscolul și ne-a luat pe sus
și ne-a răsturnat cu tot cu autocar
apoi
au venit pompierii și ne-au luat pe sus
și ne-au răsturnat pe toți într-un bar
acolo unde
ne derula pe tăcute un poem
acolo unde
stăteam și-așteptam fumându-ne
printre vorbe
speranțele și cafeaua așteptam
să plece viscolul
și să vină niște roți de vară
și să ne rostogolească prin zăpadă
singurătate lipită cu obrazul de fereastră
mă privești
sau poate călărești norii în gînd
mai vrei să ne ascundem printre file de carte
răsfirate sub atingeri
ca niște degete albe printre cute de lenjerie
și tresăriri de moarte
îmi ești la fel de vis cît îți sînt de departe
tu rămășiță de zile pierdute
gîndul la tine difuză pată pe ape
defunctă iubire
dezbrăcată moarte
indiferentă iluzie imposibilă
inutilă singurătate
să recunosc
ascult beat-uri tot mai rare
și gândesc în ritmuri tot mai lente
de parcă zilele care trec
impasibile ca un avion utilitar
pe deasupra capului meu
mă stropesc de acolo, de sus
din înaltul Soarelui lor de Amiază
cu un praf de plumb
doar noaptea și doar uneori
prin fereastra întredeschisă
mi se pare că întrezăresc un alt Soare
ceva mai mic,
mai blând, mai îngăduitor cu mine
și cu toate greșelile mele
Comentarii aleatorii