te iubesc
îmi vine să-ţi spun beau vinul refuzat
singurătăţii
vorbele tale joacă o scenă de film din anii cincizeci
iubirea ocupă spaţiul verde
oameni stau la coadă pentru o carte
atâtea poveşti
prinţesa mea strânge
pe patul de moarte nu ştiu ce urmează
întâi
să te am
îmi aduc aminte de Dumnezeu
eşti mai aproape cu fiecare zi
sufletul descoperă lumea
nu mai vrea fluturi
în alb
trag orizontul muşcat de lăcuste
noaptea
îl pun să aleagă
vreau
la fel cum simt
umbrele schimonosite
ale lucrurilor
trecînd pe sub uși
vreau
să îți citesc pe buzele nemișcate
cuvintele
cu ochi adumbriți
ca niște salcîmi în haremul auriu
al apusului
vreau
să îți vad tresărirea
de pasăre îngrijorată
în prag nefiresc de toamnă
peste spinările încordate
ale dealurilor
vreau
să îți simt măcar o dată
trecerea rîurilor
prin văile adînci
ale gîndurilor
vreau
stau înţepată pe un scaun vechi de mâna a doua negru din plastic rezistent
sunt o zeamă chioară de om mustesc lumină doar uneori
zac în cămări impregnate cu fum ca o mişcare necontrolată
a limbii unei pendule înainte să se oprească
nu mai măsor timpul
mai bate câte un vânt prin oasele mele
amintiri şi creioane colorate proaspăt ascuţite
Comentarii aleatorii