Urăște-ți aproapele, fericitule,
pentru că în spatele urii stă dragostea,
dragostea cea frumoasă, care v-a facut prieteni și apoi
v-a învelit când ați adormit plângând
Urăște-ți aproapele, fericitule,
pentru că în spatele dragostei ești tu,
și numai tu știi ce dor și ce moarte
te face acum să zâmbești
și numai aproapele îți este călăul perfect
căruia îi sărutai mâinile strălucitoare
ce faci glasule iar eu sunt fericit
că nu poate să-l spună pe r
nici nu sunt sigur că pentru el sunt altceva
decât un glas
puțin dezamăgit de importanța
formei sacului din piele umplut cu pastă de om
cred că odată cu trecerea vine și întunericul
eu și prietenii mei umblăm mai rar prin istorie
binevenită ar fi o suferință adevărată
o moarte despre care mass-media să nu mai poată spune nimic
oamenii fără putința informării
să iasă din casele lor
să nu se mai întoarcă niciodată aceiași
în oraşul obscur
ţi-am developat sângele până la indecenţă
iar tu te-ai zbătut sub unghiile mele
ca un peşte curăţat de viu. atunci mi-am spus: femeie,
bărbatul hologramă nu se poate atinge, dar uite
eu am trecut prin el şi ceva a rămas acolo.
dragostea noastră ca o hipnoză-
aer rarefiat şi demenţă contagioasă. cine ne-a văzut
ştie, traversăm lumea
ca o ambulanţă în plină noapte.
această uluitoare tristeţe se aşează peste mine ca pielea unui berbec jupuit
aşadar merg pămîntul sticleşte fiecare grăunte de praf e un mort
fiecare zăpadă căzută o blană
aşadar merg un mers fără urme ca hansel cu buzunarele goale după ce a dat totul lui grettel
poate voi ajunge la casa din pădure poate voi ajunge la pădurea altei case
cine ştie
Comentarii aleatorii