așteptând o ninsoare care nu va veni
ninsoare precum spital de nebuni fericiți că își pot ascunde pentru două trei ore urmele în albul lucid și în timpul ăsta mă întreb ce știu eu despre lucruri ce știu lucrurile despre mine și unele despre altele
și de ce mă iau în brațe eu de ce mă strâng în brațe eu de ce îmi scot brațele și e mai bine
nu, nu e nevoie de mult , supraviețuirea e instinct
urmele nu sunt ale nimănui
și omul nu are doar o singură umbră
te-aş fi aşteptat ani lungi
la fel cum pescarii aşteaptă sirenele-n larg
năuciţi, cu plasele pline de peşti, noaptea, pe lună plină
te-aş fi căutat ca pe un inorog
pribegind ev după ev, tot mai tânără, tot mai departe
ireal
te-aş fi iubit
dar
ce bine
ce favor
împărţim aceeaşi pulsaţie a secundei
şi atât de aproape
mulţumiri
norocului brut
acelaşi fericit scâncet de la naşterea universului
întunericul din lucruri nemărturisite
macină sufletul
ca un animal cu ceafa încordată
îşi ciuleşte urechile
după fiecare pas greşit
ochii măriţi ca o guşă înfoiată
îngroaşă frica
inima acoperă capul
în oameni prea mici
viaţă arată cu mâna
în umbra din coşul pieptului
nimeni nu face nimic să aprindă lumina
numai în casa unei văduve arde o rugăciune
întoarsă din cer
n-a avut suficientă putere să creadă
Ieri văzusem din întâmplare
o târâtoare
cum îi făcea semne cu ochiul
unei târâturi care
îi făcea semne cu ochiul unei
târâtoare.
Şi după ce am văzut asta,
mi-am spus:
să nu crezi nimic din tot
ce ţi se spune, până nu vezi
cu ochii tăi proprii;
o târâtoare clipitoare,
indiferent de câtă inteligenţă are,
tot o târâtură rămâne, una care
îi face semne cu ochiul altei târâtoare;
o târâtoare clipitoare începe
să-i facă semne cu ochiul unei
târâturi din momentul în care
Comentarii aleatorii