avea branhii în locul ochilor
jur-împrejurul curgea în ele
lua durerea şi o folosea
mărturisesc asta cu un soi de infirmitate
trebuia doar să pună catargul şi camera începea să plutească
deasupra Amazonului
indigenii defrişau o palmă din selvă
pământul rodea doar trei ani
apoi plecau şi cântecele se auzeau până la noi
îmi spunea că uite de aia e nevoie de mai multe iubiri
nici nu contează cine a aruncat primul,
cine a îmbrăcat platoșa,
cine a adormit liniștit ori
cine a lăsat să cadă în cana cu ceai de iasomie
efervescența uitării.
de ieri n-ai mai auzit de la mine
"mi-e dor",
azi nu mai auzi
"te iubesc",
de mâine nu vei auzi nici măcar cum doare
"îmi pare rău",
poimâine va răzbate doar un imperceptibil
"alaltăieri eram nimeni".
viața nu reușește să fie decît un drum implacabil
spre moarte
dragostea se mistuie pe sine pînă cînd durerea o metamorfozează
în singurătate
lumina există doar pentru ochiul pe care îl arde
orbindu-l
plăcerea îți cuprinde trupul pînă cînd dansul ei devine doar
robie
liniștea îți promite hipnotic o fericire pe care nu o are pentru că nu are
nimic
prietenia nu reușește niciodată să fie mai mult decît
o amintire
sănătatea o perpetuă redefinire
a bolii
armonia locul în care se întîlnește
compromisul
de pe podul midiei spre parcul de divertisment
sunt mai cărunţi decât măzărichea de alaltăieri
care făcea exerciţii de empatie cu oamenii reci
năluca poartă conduri de cristal şi diadema
stelelor căzute pentru fiecare poet din mare dragoste
oraşul cu ochi de peşte alunecă pe sub tălpi
acoperit de inocenţă şi veselie de un timp
nu mă pot dezlipi de fereastra cu flori din ace
întoarse spre mine casele încăciulate nişte copii
au lacrimi de bucurie
tu ochiul stâng eu cel drept
privim lumea în patru dimensiuni
o să-mi spui că dragostea dă adâncime
sunt pure speculaţii
eu nu cred decât în miile de fibre care ne leagă
semănând cu tentaculele unei meduze
care-i prada unde-i vânătorul?
Comentarii aleatorii