Şi am văzut cum inima s-a deschis
ca porţile cimitirului din flori uscate,
şi am văzut cum oamenii se îmbulzeau cu buzele înainte,
cu unghiile roşii, date peste cap,
şi am văzut pasărea din nailon ciugulindu-şi trupul,
cum se mai prăbuşea ea, flămânzita!
cum mai flămânzea ea, prăbuşita!
cum mai înnodau îmbulziţii aerul roşu!
în lumină de bumbac mă dezmeticesc
dar nu ştiu mă visează dumnezeu
lipită de pieptul lui liniştea ca o ţesătură
moale mă strânge acum şi colţurile casei
sunt steaua sub care m-am născut
ca o cârtiţă care s-a înfundat în prea multă lumină
sunt şi dacă mi-aş găsi braţele de unde să încep
când viaţa aici se termină în strai pur înveliş de
păcate pe care le port în mine ca în buzunare
largi umplute de materialul râvnit
mi-e iarăși dor de geamul spart cu piatra
de puiul de zarzăr așteptând zorii la fereastră
normal și de kuki
lecțiile ei îmi parfumează încă
cerul gurii
mi-e dor de florentin
nimeni după el
nu m-a mai înșelat atât de convingător
nici azi nu știu cum i-am dat bicicleta
pe unsprezece bile de sticlă colorată
de sârma ghimpată vopsită cu sângele meu mi-e dor
de corigența la fizică și de
tricoul ud al danei uscându-se încet
între noi
cineva… dacă m-ar întreba, la un moment dat, cum aș alege să mor
(strivit în cutremur, după o beție de comă înecat cu propria vomă,
călcat de șenila unui tanc, de roțile unui camion sau chiar de ale unui tractor),
probabil nu m-aș gândi de o mie de ori și aș spune:
străine, important, pentru mine, este, mai curând, să apuc, din când în când
(cât mai duc),
să trăiesc un... roman sau măcar o poveste
(dacă pentru primul caz timp nu mai este)
în care, negăsind (ca mai întotdeauna) un loc de parcare,
Comentarii aleatorii