cât te iubesc
în
a luminii răscruce
când
raza te atinge
cu o
căutătură
de duce
pe sub franjuri violet de mălin
ori pe lângă mătuşi cu spinări de carmin
prin parfumul de cedru, de scorţişor
pe sub norii ce dansează astăzi uşor
acolo
desenez
cum
alunecă
ploaia
peste inima ta
un fel de alunecare către zăpezi
când îmi pare că lentoarea-ţi m-atinge
pe pieptul meu când liniştită se ninge
fredonându-te într-o cântare brumoasă
oricât aș da din mâini nu zbor
iese atâta amar de cenușă că timpul se închină în fața mea
doar eu și timpul ne suntem propriul oxigen
creaturi cu lacrimi făcute din nasturi
noi facem și dealuri din lacrimi și plângem
când un nasture se descoase
plângem când tremuratul mâinilor anunță ploaia cu nasturi
doar copiii au gură și strigă și coboară în strigătul lor
acolo unde locuiește unicul cerșetor al lumii
el ronțăie nori, din nori copiii cresc, din nori se fac mai târziu
stările de agonie
mă gândesc mai des
la prietena mea cea cu origami
îmi povestea despre bărbatul din america
foarte inteligent
fiu-său cu el seamănă o ţinea pe-a ei
îmi arătase cândva un mail în care
individul îi făcea declaraţii amoroase
ieşite din comun
circumspectă avea râs de singurătate
suferea după cum mişca degetele pe hârtia specială
tot felul de forme impresionau lacrimogen
şi-a înălţat singură viaţa la rang de
casă mare duplex în toracele constanţei câteva mii de metri pătraţi
După cum ți-am mai spus, după cum ți-am jurat,
Pot să râd, pot să tac, pot să rabd, pot să duc,
Doar că toamna m-a luat… iar m-a luat la-njurat
Și mă scuipă cu ploi și cu frunze de nuc.
Nu contează că eu, nu importă că tu,
Nu înseamnă că noi, nu înseamnă deloc,
Doar că toamna mi-a luat cel din urmă atu,
Mă anunță dator și mă scoate din joc.
Nu-nțeleg cum de nu, nu regret dacă da,
Nu mai pierd câștigând câte clipe mi-ai dat,
Doar că toamna a vrut să-mi lipsească ceva:
nu o zi, nu un an, ci… întregul mandat.
Comentarii aleatorii