nevăzută arătare neagră
trăieşte în trupul meu
îşi face nevoile
mulţumită
într-un suflet comod
zi după zi mai intens
mai periculos îşi exersează un fel de
limbaj numai al ei
fără a putea fi imitat
aerul
o greutate pe care sisif de-aş fi
abia o mai suport
lumina nu-mi e nici ea mai uşoară
de când mă ştiu îmi plouă
pe ziduri
ca-ntr-un oraş de poet
cu tristeţea asistată de cititorii lui
niciodată nu-şi schimbă
culoarea apăsătoare
ai ascultat vreodată marea de pe balcon
încât să vrei o țigară
sau ai văzut cum
soarele se ridică lent din piatra ponce
atunci stăteai cum stau casele cu tufe în podea
pragul de sus al secretelor
te scotea în lume
îți întindea o cană fermecată
beai ani și te strâmbai
pentru tine moartea era un balon uitat
îl miroseai bolnav de petunii
trec dintr-un mormânt ín altul
dintr-un cerc în altul
ascultând cântecul
rănii mele imense
care se înalță
cu fiecare picur
pământul se micește
sub talpa mea
cerul se face un făt
iar sângele meu tace
chiar atunci
când strigă cerul
născându-se în ochii mei
în care nu se mai vede
nicio urmă de nor...
Comentarii aleatorii