când n-am mai vrut să fiu om
timpul mi-era foarte rece
de atâta sufocare
nici vrabia n-a mai ciugulit
din locul unde am îngropat gânduri
tocmai când le-am dat de mâncare lupilor
mi s-a făcut dor de-un copac
nenorocirea nu a mai venit cu el în brațe
m-a îmbrățișat așa cum o face cu toți morții
stai pe podul de lemn arcuit peste balta sângerie
a nopţii şi numeri ferestrele luminate
dincolo se doarme elegant cu pijamaua călcată la dungă
în târgul de la marginea oraşului se vând inimi
cumperi en-gros în unele te poţi naşte din nou
te ascunzi în spatele lor un fierăstrău îţi numără hoţiile
nu simţi nimic doar plânsul zgomotos al lunii
pe potecile din cimitire
o să te încalec viață
chiar dacă va trebui să-mi execut numărul
pe betonul necruțător al orașului
fără invitații fără refuzuri
participă oricine pleacă oricine oricând
așa cum a fost întotdeauna felul meu
de a spune omenirii sunt aici te iubesc
pe rândurile din față vor sta necunoscuții
mai în spate voi cei care ați crezut întotdeauna
că știți de ce sunt în stare
că următoare mișcare e mai ușor de prezis
decât soarta unui vierme țintuit comod în acul pescarului
uneori sunt podul de unde faci bungee jumping
atingi cerul o clipă și te sperii de cercurile stând să te înghită
alteori apari ca un abur în fotografiile turiștilor japonezi
(depresiile noastre sunt mai grave decât ale voastre)
mă contrazici degeaba
este exact așa cum spun
când tac mă doare până amețesc
mă trezesc direct în coșmar
realitatea mă taie bucăți
și mă îngroapă la tulpina unui vis din lemn de portocal
când tac risipesc dimineți pe culoarele minciunii
îmi dau foc în mijlocul orașului
mă alung la marginea lumii
lângă un scorpion așteptând pielea rătăcitului
când tac îmi cresc frunze pe brațe
poteci la picioare
dar și cuie în tălpi
când tac inspir cocaină milă și teamă
Comentarii aleatorii