absenţa ta are ceva dumnezeiesc, fiindcă în lipsa ta nu-mi rămîne decît credinţa, solida convingere că te voi vedea într-o dimineaţă ridicîndu-te leneş din pat cum se răreşte ceaţa în Herăstrău, goală, cu pielea înfrigurată de nelinişti şi satisfacţie, cu gesturi estompate de o frivolitate timidă, de începătoare, cu carnea sînilor strînsă, condensată, punînd în evidenţă sfîrcurile ca nişte ciocuri de pasăre ce se-adapă cu privirile mele, şi te vei îndrepta cu o nepăsare mimată către pachetul de ţigări, îţi vei aprinde una, vei trage din ea cu conştiinţa împăcată, de parcă ai fi eliminat un
ne certaserăm
urât
veniseşi în genunchi
nu nu cereai iertare nici îndurare
pentru cele câteva răni vizibile şi nenumăratele nevăzute clocoteam
aş fi putut da drumul cuvintelor de pucioasă
încinse ar fi sfârâit pe timpanele tale pe pielea care
mi se făcea şerpi pe şira spinării când se lipea de mine
nişte canibali trăiau în pântecul meu cât un pumn de grâu
sălbăticisem timpul dintre noi părea epuizat te târai
şi hainele nu-ţi mai erau haine mi se părea că eu sunt lumea
în fiecare dimineaţă te trezeşti copil
îţi iei viaţa la rost apoi îi cânţi melc melc codobelc
ea îşi scoate corniţele şi-ţi cântă şi ea
laşi în urmă toate imaginile reale
cei patru pereţi ai dimineţii te privesc uimiţi
vrei să-i urci ei cresc mai înalţi
asculţi cum tac întrebările
aperi această linişte ca pe o promisiune
făcută unui mort
Comentarii aleatorii