recunosc ploaia după hertzi
ascult de cei care speră
să nu fiu pedepsit dacă fur
liliacul din curtea morţii de copil întreb
am voie să dorm până târziu
corbi îşi ţin respiraţia
atâtea coarne tăiate nu au strâns niciodată
la jertfa de seară
preotul înţeapă bucla de aer
Deseori mă năpustesc pe străzi
studiez toate clădirile
şi le pun la locul lor,
construiesc o nouă ordine
după alte criterii de adevăr.
Sunt un îndrăgostit
care se autodepăşeşte şi scrie
aşa, ca un culegător de date şi fapte reale
le dă drumul să se expună
cum face un istoric scrupulos
ce desfăşoară evenimentele în curgere
ca şi zilele vieţii sale.
știi ce ești tu? ești un violoncel
iar eu
cea condamnată să-l ascult
singură-n noapte
dacă ai putea să mă privești n-ai vedea o femeie ci umbra
femeii tăcute cu fruntea lăsată pe braț
violoncelul ar vorbi de lungi călătorii de soare arzător și de ninsori
de războaie în care numai timpul câștigă
sau întâmplarea sora lui vitregă
de dragul tău umbra s-ar lumina și s-ar preface-n crin
înflorit în tranșee
deși e mult de când nu mai crede în crini și cu atât mai mult
nu crede-n întâmplări
Comentarii aleatorii