mi-s coastele biciuite de tata de tata de tata de tata
cum mai plânge ecoul cum plânge dânsul cum urlă n-acest miez de iarnă
şi încă mai urlă de paşte
parcă e paşte
se aude cum plânge mieluţul, el
plânge de milă
ştii doamne
parcă e paşte trezitu-s-au acum chiparoşii
cu ghearele lor ascuţite iar prins-au mieluţul
pe afară cerul e nud de durere
învelit într-o rază oranj ca în sârmă ghimpată
şi-l ţin
şi-l mai ţin
beteala e neagră
- salbă grea mult prea grea ca de aur -
purtată-i la gât de un înger el o prinde cu degetele o aruncă departe
de parcă...
ştii, doamne
de-mi închid ochii-i călduţ
jaru-i molcom
crăciun e
Lumin e
reni albi de nisip îs
Maica încă mângâie fruntea micuţului
poate ar fi mai bine ca o muzică grea
să cadă peste mine din toate părțile
sufletul acesta strâns în lut
să se dărâme asemeni zidului cetății
cei care vor veni atrași de zgomot
să creadă că muzica a venit dinlăuntru
că tocmai s-a întâmplat ceva grav
de sub vârful pantofului alb
să își ia zborul buburuza tâmpă
nu știu exact când s-a întâmplat
pur și simplu stăm și privim prin celofan
păsări de pe vremea noastră
abia acum le curge de pe aripi smoala
îmi vine să râd desenăm muți semne
uite zborul ăsta vechi prinde-i sufletul
desenează-mi-l în palmă
uite aerul începe să se coloreze
ca un cer pe care l-am privit într-o vacanță mare
de pe acoperișul blocului
sus în lumea antenelor sutien care împungeau sfidător aerul patriei
apăruse dintr-o dată dintre sârme
clar viu câteva secunde de reclamă color
Comentarii aleatorii