timpul
ca o bidinea mă vopseşte pe barbă
dacă temperamentul nu mi-ar fi liniştit
i-aş pocni vreo două după ceafă
aşa cum primeam eu de la tata
în rest e bine că ceasul merge de zor
pot să-mi pun banii actele încrederea
în transpiraţia lui
prefer camera noastră mică
teancuri de cărți și haine cutii vechi de cafea
tablouri și hărți
atîrnate-ntr-o rînă machete
copii ilegale și discuri stricate
rochițele tale cochete
pălăria de paie umerii goi
în poze de alb și negru de soare
mușcate
de mine și ani prăfuiți în sertare-ncuiate
un scaner folosit doar o dată
reviste pardesiul meu de student
schelete de pești dispăruți trilobiți
și acea jumătate de metru pătrat
în care făceam yoga și rîdeam uneori
pe-nfundate
cu ochii închiși gândurile ating inimi în drumul lor spre alți oameni
trupul s-a tocit ca o margine de zid părăsit
dar stau cu mâinile ridicate
pe întuneric
niciodată n-am știut cât de greu este să respir de unul singur aerul cel trag adânc în plămâni
sau cum se sfârșește visul abia împlinit
cel mai tare mă tulbură liniștea prinsă de pântece goale
ca un arici
şoarecele de casă chiţăie sub dulapul greu
cad fărâme
din luleaua neagră a bunicului
îngheţata cu frişcă s-a uscat în compotieră
ceasul a rămas în urmă câteva nopţi polare
picioarele păpușii de lemn
pe marginea balconului
atîrnă
ca o pedeapsă uitată
privindu-le ploaia mai rece mai hîdă
se face
și cade mărunt fără grabă
ca o femeie se lasă încet
dezbrăcată
de întuneric aproape
sau poate ziua s-a scurs
și ea
în această lagună în care
se leagănă triste gondole
gîndurile noastre
amare
gîndurile noastre uitate
ascunse în ceară de măști
decupate din noapte
Comentarii aleatorii