nu te iubesc
te iau în stăpânire ca pe o grădină
plină de rouă în mijlocul ei
neatinsă perechea de care sunt sigur
doarme cu palma închisă vântul
prima oară visează
nu te iubesc
te cutreier ca pe un castel fără pod
eu vinovat de iubire tu
conştientă de timpul
copilăriei
semănăm cel mai bine
umple spaţiul dintre umbre
cu unităţi de măsură
pentru suflete singure
iubirea
somn de păpuşă
știi ce ești tu? ești un violoncel
iar eu
cea condamnată să-l ascult
singură-n noapte
dacă ai putea să mă privești n-ai vedea o femeie ci umbra
femeii tăcute cu fruntea lăsată pe braț
violoncelul ar vorbi de lungi călătorii de soare arzător și de ninsori
de războaie în care numai timpul câștigă
sau întâmplarea sora lui vitregă
de dragul tău umbra s-ar lumina și s-ar preface-n crin
înflorit în tranșee
deși e mult de când nu mai crede în crini și cu atât mai mult
nu crede-n întâmplări
te-ai ascuns între nişte poezii care fac ape
oamenii nu se sperie intră uşor
încep să înoate fiecare cum a învăţat de la părinţi
se iau la întrecere cu bancurile de peşti
pariază că au ştiinţă de lumea cea albastră
nu ezită să se cufunde într-un fel
mişcător fac valuri înfig cuvintele în
nisip ca nişte steguleţe de recunoaştere
suflă bucuriile baloane de aer salin
între sâni stâncoşi alunecă îndrăzneţ
fotografiază iau mostre din adânc
numai fetele cu imunitate puternică fac dragoste
oricum nu cele ca mine însemnate mereu
cu scuipat în frunte
să nu se deoache între alţi copii
după ani curăţam amintirea petei
cu frunză fragedă de nuc
să treacă mirosul acela dulceag
şi sărutul plictisit al unui bărbat
drept în mijlocul frunţii
de parcă ar fi înţeles
că nu mai îmi plăcea să port roşu demult
aveam amândouă mâinile în buzunar
nu ştiam ce aş putea face de frig şi ruşine
dar lasă că trece
după ce suflă vântul nu mai doare
Comentarii aleatorii