Nu se mai întorc vremurile în care
cerul era locul unde cojeai lumina cu palmele pline de palme,
cu ochii tăi, numai cu ei, numai ai tăi,
când lucrurile nu trebuiau explicate, despărţite, umplute cu sens,
când toate rănile nu purtau nume de oameni şi oameni, erau doar bube
se pupau şi treceau.
sentimentele acelea
pe care nu ai avut curajul să le trăiești
sînt ca fructele pe care nu te-ai îndurat niciodată să le muști
le-ai protejat de mizerie
de intruși idioți
un fel de închisoare reciprocă
în timp se micșorează fără să se strice
se stafidesc nobil
se usucă
își pierd adicitatea contemporaneității
focul fiorul carnea
dar nu aroma
devin puțin amărui și mai greu de înghițit
dar mai placute chiar dacă într-un fel
mai dureroase
și mai zgîrcite cu parfumul lor
se pietrifică în timp
Întinsă în cada asta, între aburi şi fantome nevrotice,
în afara radarelor, a sângelui tău crud,
vreau să dispar; tragic şi nepremeditat,
ca toate dramele care îmi construiesc adn-ul, mai mult
sau mai puţin
corupt.
Când vastele timpuri dispar într-un număr
şi spaima dezmiardă duioase detalii
un Prinţ se iveşte prin sparte vitralii
cu astrul absenţei – pecete pe umăr
mişcarea a stat nemişcată în fugă
în colţuri de haos vie veghează
înaltă, secretă, adâncă şi trează
zidită în pajuri – a şerpilor rugă
pe veşnic nestinsul, sfântul sfârşit
prin vamă de aur pogoară-se harul
spaţii de sete alină-şi pojarul
căci jertfa supremă s-a săvârşit
1.
pe unde se pătrunde în subsolul magazinului de
pe strada melisandre no. 45 când
lifturile circulă silentios, în armonie cu zidurile cu oasele
e un carusel care nu încetează să se miște
o inimă de smoală care bate rar
o vezi într-un time-lapse cum sunt cele de la nasa,
despre viața stelelor, a galaxiilor.
te uiți în jur și atât vezi, că zidurile sunt gri, apoi,
după ce totul moare
zidurile se fac roșii.
Comentarii aleatorii