fiindcă eram copil aveam ochii deasupra
vedeam prea limpede
dincolo de nori
a venit ploaia şi bunica m-a luat de mână
la stupină
am călcat în noroiul lipicios până la glezne
ochii mi-au alunecat în jos când gustam
prima oară miez de fagure
prea dulce
încetişor
sprâncenele mi s-au îngroşat
din păpădie în păpădie şi botez cu botez
steluţele s-au prins în rădăcini
ochii mei nu mai aveau loc pe cer
acum când plouă caut degeaba
umbrela neagră şi mare a bunicii
plouă
adînc în mine cuvintele tale
se cuibăresc și mor după o vreme
ca niște clădiri vechi
ucigător de singure
plouă de cîțiva ani neîntrerupt
și e nedrept să trăiești într-un secol
în care vei muri
fără să te fi născut
plouă ca și atunci cînd făceam
dragoste origami
și era frig în caleștile de hîrtie
cu care plecai de fiecare dată
fericită din ce în ce mai puțin
plouă ca la început
prunc nenăscut
te-am plâns în pântecul meu gol
cum plângi în pernă pe ascuns
am frământat amarul vieţii cu lapte de spic crud
să creşti mândru şi puternic
să te naşti la umbră de chiparos
copilul meu
te-am legănat pe braţe ca pe un soare la răsărit
am rămas cu umerii arşi în haina zdrenţuită
am dormit cu tâmpla pe cremene
am sorbit din furtunile verii
m-am hrănit cu mură sălbatică
să te pot creşte
am învățat că trebuie să plângem
până rămânem singuri
și ni se face milă de noi
dragostea celorlalți devine dureroasă
ne strivește cu frumusețea ei
strigăm îngenuncheați nimic
și nimicul se deschide ca o poartă
prin care nu avem curajul să ieșim
deasupra soarele parcă ar fi un copil
adus pentru prima dată la dentist
aaa deschide gurița maaare
ce cuminte e el
la ce școală merge
nu încă nu e la școală
iar eu habar nu am cum se spune în dumnezeiască
te iubesc
Comentarii aleatorii