timpul se apucă de orice
chiar și în cazuri grele trebuie să îngrop
urechile mai adânc doar să fiu
primită
oamenii se uită la mine cu dispreț
la corpul meu slab
ei nu înțeleg unde îmi ascund copiii
le zâmbesc la toți și le dau de înțeles
câțiva copii sunt plecați ca să-i nasc în altă vreme
mai bună
mă ridic și număr rândul
de la geam până la ușă după toate o să-mi fie
mai bine
repet asta de trei ori într-o secundă
Demult, demult,
când în piept mi-alergau herghelii, arbori, colibri şi tămâie,
o ţigancă mi-a ghicit in palmă;
mi-a spus c-am să trăiesc o sută doi ani,
că voi fi frumos, bun şi iubit,
că voi fi numai al meu şi alor mei...
dar a minţit sau mi-a citit mâna greşită.
în fiecare dimineață
ne trezim deodată
în locuri diferite
dar știu că amîndoi
încercăm să ne amintim
locul în care ne sînt îngropate
oasele cele mai dragi
apoi ne scuturăm bine
el blana eu epicardul
cînd în sfîrșit cade un scaiete
de ieri de alaltăieri
cine mai știe
pornim mai ușori unul spre altul
eu și cîinele alb
doar pentru a ne spune
din priviri că totul e
șubred
odinioară am ridicat case de chirpici pentru fiecare amintire
dar au venit apele îngheţul apele
chiar şi haina sperietorii din livada cu meri
s-a decolorat
totuşi mă întrebi ce s-a întâmplat şi cum mă simt
aş răspunde ceva aiurea
cum ar fi vai doamne sau la naiba cum să mă simt
dar mă abţin suntem prea singure soarele asfinte şi nu e nicio glumă
Comentarii aleatorii