să fi fost ieri sau poate
mai degrabă ceva și mai încolo
spre ziua în care am încolțit în mintea ei sâmbure
udat de nevoia unei singurătăți rătăcind pe alte meleaguri
să tot fi fost un pumn de nisip pe ombilic
un val întotdeauna prea rece
o cupă de margarita prea mică
un drum prea lung și o sfâșietoare absență
era pe vremea când credeam că timpul mi-e frate
flăcări mistuiau urmele imposibilului
nimicul nu era complicat
logica nu avea curaj să ceară audiență
senzațiile se travestiseră în sentimente
acum că te-ai mutat la un zbor de vrabie distanță
vrabie sătulă de firimituri și ciripit descărnată și oarbă
fără alte vrăbii surate prin preajmă
nici de pisici dorită nici de ulii decolorată tristă vrabie
gata să plece în toamnă cu berzele până când
într-un târziu va pricepe că nu are nicio șansă
și se va întoarce pe pământ cu zâmbetul tâmp
pasăre ireal nepăsăratecă în toată existența ei
acum că tot ești atât de aproape
spune-mi de ce nu întorc privirea de ce nu copiez
din lucrarea ta crudă și cenușie
1.
mâna ta pe mâna mea
pe barele din metrou. momentul în care amețim pentru câteva secunde,
momentul în care
vehicolele se pun în mișcare. și se scurg fiecare înspre o stradă, o casă
ca și cum ar fi tuburi de dren
către locul unde se adună toate amintirile.
se imprimă încet pe o hârtie fină.
Comentarii aleatorii