noaptea
nici măcar într-un vis nu încape
așa cum și-a dorit
drumul ce-l leagă de femeie
îl strânge la suflet
curând o să verse ficatul
acolo unde umbra
tresare îndelung
de parcă inima
i-ar strecura printre buze
clipa
în care simte nevoia să spună ceva
sunt zile care nu se deschid
spre viitor.
sunt zile în care diminețile împing zăvoarele ferestrelor
numai spre miazănoapte, numai spre trecut.
sînt zile în care te oglindești în curbele făcute de creionul ei de ochi
și vezi o cărare nesfîrșită pe care n-ai s-o acoperi niciodată pînă la capăt
cu firimituri rupte din tine.
nevăzută arătare neagră
trăieşte în trupul meu
îşi face nevoile
mulţumită
într-un suflet comod
zi după zi mai intens
mai periculos îşi exersează un fel de
limbaj numai al ei
fără a putea fi imitat
aerul
o greutate pe care sisif de-aş fi
abia o mai suport
lumina nu-mi e nici ea mai uşoară
de când mă ştiu îmi plouă
pe ziduri
ca-ntr-un oraş de poet
cu tristeţea asistată de cititorii lui
niciodată nu-şi schimbă
culoarea apăsătoare
o să te încalec viață
chiar dacă va trebui să-mi execut numărul
pe betonul necruțător al orașului
fără invitații fără refuzuri
participă oricine pleacă oricine oricând
așa cum a fost întotdeauna felul meu
de a spune omenirii sunt aici te iubesc
pe rândurile din față vor sta necunoscuții
mai în spate voi cei care ați crezut întotdeauna
că știți de ce sunt în stare
că următoare mișcare e mai ușor de prezis
decât soarta unui vierme țintuit comod în acul pescarului
mi-e iarăși dor de geamul spart cu piatra
de puiul de zarzăr așteptând zorii la fereastră
normal și de kuki
lecțiile ei îmi parfumează încă
cerul gurii
mi-e dor de florentin
nimeni după el
nu m-a mai înșelat atât de convingător
nici azi nu știu cum i-am dat bicicleta
pe unsprezece bile de sticlă colorată
de sârma ghimpată vopsită cu sângele meu mi-e dor
de corigența la fizică și de
tricoul ud al danei uscându-se încet
între noi
Comentarii aleatorii