port în mine un cimitir de dorinţe publice
nu mai am secrete am dezbrăcat rochia roşie
tu stai ascuns în piele de înger
un anotimp ai poposit pe umărul meu
m-ai însoţit ultima dată
când moartea m-a prins de sprânceană
atunci a fost clipa în care l-am simţit
pe dumnezeu acordându-mi un interviu
înainte să ajungem unul la celălalt
ne-am întins singuri hainele pe sârmă
tu ca o femeie de treabă
eu ca un bărbat fără femeie
închiși în noi
abia mai reușim să punem zile deoparte
pierdem tot ce era de salvat
chiar și îngerul din lucrurile primite la naștere
a rămas fără o aripă
iubito
păzeşte-mă de inima ta pădure în flăcări
fereşte-mi buzele de buzele tale flămânde
nu căuta zăpada în vara asta plină de vicii
nu fluiera vântului să te adie
atingerile mele sînt la fel ca măceaşa de august
ia-le şi pune-le pe arsurile pieptului
te uiţi la nori să vezi dacă ploaia te place şi cazi
uite câte burghiuri ne forează pupilele
merg pe ape din cauza lipsei de drumuri parcă o
rugăciune a scoicii mă-mpinge în buchea adâncului
şoaptele tale spuse în gând sînt bărci scufundate
Comentarii aleatorii