n-am să mai gâfâi pe scări
în semn de protest
mi-am lăsat mințile prin cetate călare de parc-ar aş fi fost dus
într-o zi vei înţelege
că viața n-are drum de întoarcere
de când locuiesc la noua adresă
cireşul mi-a întors spatele şi înfloreşte pe ascuns
mugurii rămân pe dinafară nu au ce căuta într-o sală de naşteri
undeva în apropiere primăvara
după o nesfîrşită convulsie
ia patul în spinare şi umblă
noaptea
nici măcar într-un vis nu încape
așa cum și-a dorit
drumul ce-l leagă de femeie
îl strânge la suflet
curând o să verse ficatul
acolo unde umbra
tresare îndelung
de parcă inima
i-ar strecura printre buze
clipa
în care simte nevoia să spună ceva
mi se face uneori dor
de chipuri pe care le-am văzut cândva
la vreo nuntă între două coșulețe de flori
sprijinite de o carafă de vin și o floare imensă albă
mi-e poftă să beau o bere într-o speluncă
de la bariera orașului
la o masă cu mușamaua tăiată
cu bricegele a 24 de amereuri
să știu dacă domnul Simion de la 3
mai trăiește
dacă mai joacă tenis cu piciorul
în parcarea din spatele blocului
traif în linie lungă
striga el doct
dar
pe lângă uciderea pruncilor
din porunca oricărui mai mare
celelalte înţelesuri se pierd
când toţi bătrânii îşi şterg ochelarii
de unde să fi ştiut copilul
în jocul lui cu cercul sau la masa dintr-un singur ou
printre file de poveşti sau lângă strana bisericii
cum să fi rupt din sfânta viaţă
de parcă ar fi suflat într-o păpădie fără dorinţă
Comentarii aleatorii