când se trezește
secundele abia apucă să-mi coasă cu catgut
uimirea de a fi prezent lângă fericire
se apleacă timid
sărută neîncrederea în mine
zace puștiul de ieri
pustiul de mâine doarme încă pe laurii unui azi sălbatic
doar ea
din gând în gând
mijește spre mine cuvinte
De ziua ta, noaptea, urmăream
cu privirea-n tăcere cum,
dincolo de râsete şi libaţii, ceva
ne vâna sufletele, încercând
să le fotografieze,
în timp ce tu alergai cu gândul
spre dimineaţă, să le salvezi
de la umbre, editându-le poza,
astfel încât ceilalţi,
uitându-se la noi după aceea,
să nu îşi dea seama
de la ce ni s-au aprins ochii
în noaptea aceea când,
dincolo de râsete şi libaţii, ceva
ne vâna sufletele, încercând
să le fotografieze, iar eu
fredonam în gând versuri
de Esenin.
omul acela bolnav și bărbos în care bate o clapă neagră
ascultă cum ies ghimpii în trandafiri
și schimbă numele zilelor în cifre
are picioarele subțiri a coadă de mătură
uneori îi rămân dezvelite dar nu se supără
mă privește cu ochii mici și speriați
de se rup în mine toate venele și îmi vine să vomit
de altfel nici noi nu mai suntem visători
cuvintele ni se potrivesc ca nişte camarazi pe timp de război
de-o altfel de moarte au parte fricoşii faţă de cei care au luptat până au fost prinşi
poate prea puţin contează felul cum ţipi când ai totul la picioare
instinctul se zbate mereu între hrană şi sex
dar ce ne facem cu ăia
care n-au lăsat testamentele scrise nevestelor, iubitelor, amantelor
am senzaţia că orice dezordine
mă apucă de braţul drept
fac cruce cu limba
ispita a fost îndepărtată dar nu şi frica de iad
toamnă sufletul meu e plecat la datorie
pentru un zâmbet de familie
am lăsat tinereţea în hainele de mătase
parcă duc un trup greu în raniţă
cât vezi cu luneta sunt celelalte lucruri în rătăcire
şi toate picăturile rostogolesc pe fruntea mea
nenumărate roţi care transportă muniţie de gânduri
toamnă am sufletul ca o cască împuşcată
plină cu pământ din care iese colţul unui fir
scăpat cu viaţă
Comentarii aleatorii