nu e nimic imposibil acum nici măcar
uciderea lunii
care simulează plânsul de nou-născut
e ziua în care îmi strâng patriile într-o valiză
ce cuprinde doar 30 de kilograme
iar cea de mână 10 kilograme de ură
necesară conviețuirii mele cu neantul
e o bătaie crâncenă aici pentru
petele de sânge și de lumină
nimeni nu dă nimic pe cenușa copacilor
e ziua în care îmi smulg rădăcinile
și plec definitiv în brațele unui infinit strigăt...
tu pasăre
nu-ţi împreuna aripile în aer
ca şi când cineva te-ar sufoca
du-te peste copacul
sub care oamenii singuri îşi căută umbrele
ajută-mă să-mi ridic privirea spre ceruri
ca un om abia spovedit
să bat la poarta raiului
să le spun sfinţilor
cum timpul nu e în stare să rabde nepăsările iubitelor lăsate
în nefericirile noastre
zboară pasăre
du-te departe
degeaba ţi-am îndoit clonţul
învineţind apa celor care ţi-au măncat puii
te vei alege doar cu mirosul de ouă sparte
de atâtea coşmaruri mă vizitează morţii
cei cunoscuţi cu vorbe obişnuite cu ticuri şi metehne
de-ale casei /
fugim împreună călare sau în maşina mică
adormim în patul din mobila pentru păpuşi
e prea ridicol / sunt prea bătrână
să prind la piept o floare de păpădie în semn de doliu
pentru soarele din copilărie
când adunam în palmă inimi mici de traista ciobanului
să prindă rădăcină în alt loc
dacă eşti prietenul meu mă vei crede întotdeauna pe cuvânt
vom muşca din aceeaşi portocală chiar dacă ştim
că pietrele trec şi apa rămâne
chiar dacă eu citesc Heidegger şi Kierkegaard şi nu-mi plac Noica sau Ţuţea
chiar dacă îi preţuiesc pe Slavici şi pe Sadoveanu şi încă mă îngrozeşte Picasso
chiar dacă plâng fără cuvinte încet de tot şi vreau uneori
să mai jucăm un ţintar cu boabe de fasole până se lasă noaptea
şi mă vei crede când îţi voi vorbi despre pădurea neagră
de vise prea înalte şi despre catacombele furnicilor războinice
Comentarii aleatorii