Faţă de iarna caldă aşternută cearşaf
ca şi cum unii morţi ȋşi regretă moartea
ȋmi revin senzaţiile de ură şi iubire
sunt un copil aleg să-mi construiesc piramida ȋn existenţa zen
deşi mi-e dor să intru ȋn camera restricţionată
cu raze spectrale prin storuri
regăsesc vitalitatea şi zâmbetul matern ȋn zâmbetul meu din oglindă
când ating lucruri
dimineaţa devreme pun leonard cohen şi de-o cafea tare
în faţa oglinzii cu periuţa peste dinţi ascult
cum se ceartă vecinii de deasupra pumnul în uşă
geamul spart înjurăturile din toţi pereţii
se duce naibii melodia mea preferată
rămân cu gustul de pastă oricât aş scuipa
viaţa
să facă ceva pentru mine ea trăieşte clipa
nu-i pasă de leonard nici de cafeaua care dă în foc
sună un ceas din interior timpul meu începe iar
o apuc de un capăt
între oameni
deschid fereastra să aflu aerul lumii la ora asta
uneori deschidem fereastra
ca niște oameni plictisiți de rutină
nimeni nu mai citește scrisori
îmbătrânim pe treptele caselor așteptările
umbrele se mișcă mai încet decât la oraș
în ce direcție cade apusul
încercuim vrăbii strânse între aripi
apoi privim în gol tinerii cu inimile întredeschise
care nu au nevoie de cuvinte la prima întălnire
alt loc
în alt timp
trenurile trec prin ceața dimineții
ca printr-o uriașă măcelărie automată
cu șuierul amorf al despărțirii
ziua se așează pleoștită peste clădiri și copaci
învelindu-i ca o plapumă rece
Comentarii aleatorii