/totul mi se pare că are greutate/
acum cînd viaţa o ultimă îmbrăţişare
mă duce în aprozarul cu vise
unde într-un ritm tîrziu
voi asculta povestea ultimei tristeţi
noaptea
nici măcar într-un vis nu încape
așa cum și-a dorit
drumul ce-l leagă de femeie
îl strânge la suflet
curând o să verse ficatul
acolo unde umbra
tresare îndelung
de parcă inima
i-ar strecura printre buze
clipa
în care simte nevoia să spună ceva
am aflat cu surprindere că există oameni deosebiţi (să nu spunem ȋnsemnaţi)
ȋn jurul cărora se ţes adevărate plase de siguranţă şi reţele de monitorizare pentru a evita neprevăzutul
(atât cât reiese el din calculele de probabilitate)
şi lor li se repartizează câte o lume
plină de evenimente virtuale
şi nonentităţi
care să le ţină de urât…
tu cădeai dintr-un vis
cu sufletul descheiat până la ultimul nasture
eu urcam râzându-mi ultimul răs
am pășit în tine ca într-un templu
pe care îl cereai golit de toate obiectele
te-am strigat când nu mai era nimeni
să te strige pe nume
yin și yang îmbrățișarea noastră fără capăt
minus și plus infinitul oglindă
dizolvat în cuvinte subțiri
aprizându-se ușor unul de la celălalt
lege și dragoste
suficient explozibil
cât să contorsioneze universul într-o
ultimă naștere
aş putea să-mi închipui că toată singurătatea asta
e ca o vacanţă în dubai
cu o venetică pe care n-ai apucat s-o
cunoşti nici după doi ani de
convieţuire
stai în punctul cel mai de sus pe cea mai înaltă clădire
din abu dhabi
cu degetul scrii o lungă scrisoare de dragoste
în albul unui nor
cînd termini o ştergi
şi o iei de la capăt îţi dai seama că eşti atît de sărac
nici cuvinte nu mai ai nici bani să-ţi permiţi măcar
un magnet de frigider nu plouă niciodată pe feţele oamenilor
se citeşte asta
Comentarii aleatorii