avea branhii în locul ochilor
jur-împrejurul curgea în ele
lua durerea şi o folosea
mărturisesc asta cu un soi de infirmitate
trebuia doar să pună catargul şi camera începea să plutească
deasupra Amazonului
indigenii defrişau o palmă din selvă
pământul rodea doar trei ani
apoi plecau şi cântecele se auzeau până la noi
îmi spunea că uite de aia e nevoie de mai multe iubiri
cum plouă sunt singur
de frică nu recunosc păsările prin față
zboară cu sentimentul de om
moartea în concubinaj cu o cifră
noaptea îngerul pietrei
digital
îmi arată ce haos face lumea din
minunile pretinse de
icoane clonate
fac să dispară lumina
printre vaporii de coduri
aruncă-i omului un os dintr-o carte și
va trece prin toate fusele orare
destinul cu mâna pe armă
uneori deschidem fereasta
ca niște oameni plictisiți de rutină
nimeni nu mai citește scrisori
îmbătrânim pe treptele caselor așteptările
umbrele se mișcă mai încet decât la oraș
în ce direcție cade apusul
cu ochii încercuim vrăbii strânse între aripi
apoi privim în gol tinerii cu inimile întredeschise
care nu au nevoie de cuvinte la prima întălnire
eu voi muri într-un spital nou
plin de prieteni
lângă mine vei plânge în pumni
dar eu știu că te faci praf
după o bere
de pe acel pat voi ridica două degete
ca la școală
să zic ceva genial cum se face
însă atât
pentru că lui dumnezeu
nu îi plac
băgăcioșii în seamă.
morții sunt așa simpatici cumva și foarte înțelegători
o companie selectă chiar
dar nu mă dau în vânt
pentru reuşita experimentului vom apela la o inversare:
luăm timpul şi-l răstignim
în cele trei dimensiuni acceptate
iar cea de-a patra dimensiune
plecând dintr-un punct
o vom da spaţiului
eu fiind punctul
definit de coordonate temporale
un prezent continuu
vis trecut
şi dorinţă de viitor
întreb...
dacă ţi-aş cere un sărut
cărei coordonate îl vei oferi
punctând spaţiul cu imensitatea lui?
Comentarii aleatorii