înainte să ajungem unul la celălalt
ne-am întins singuri hainele pe sârmă
tu ca o femeie de treabă
eu ca un bărbat fără femeie
închiși în noi
abia mai reușim să punem zile deoparte
pierdem tot ce era de salvat
chiar și îngerul din lucrurile primite la naștere
a rămas fără o aripă
e crăciunul tată
întinde-mi încă o dată palma să ne măsurăm
dintre toţi oamenii vii pe care i-am atins
numai palma ta era mai mare
dacă vrei mergem din nou mână-n mână
şi sărim peste valuri la malul mării
sau mă duci la teatrul de păpuşi
unde tigrul portocaliu înghite clătite pe nemestecate
iar noi batem din palme cu mâinile noastre mari
să fi fost ieri sau poate
mai degrabă ceva și mai încolo
spre ziua în care am încolțit în mintea ei sâmbure
udat de nevoia unei singurătăți rătăcind pe alte meleaguri
să tot fi fost un pumn de nisip pe ombilic
un val întotdeauna prea rece
o cupă de margarita prea mică
un drum prea lung și o sfâșietoare absență
era pe vremea când credeam că timpul mi-e frate
flăcări mistuiau urmele imposibilului
nimicul nu era complicat
logica nu avea curaj să ceară audiență
senzațiile se travestiseră în sentimente
stau în camera mea de trei zile
e linişte şi frig ca în biserici
din când în când îmi vine mama la uşă
îi aud bătăile inimii ca nişte clopote îmi vorbeşte despre vindecare
ca şi cum mi-ar spune că peste noapte vor înflori copacii
când aici a rămas atâta iarnă
mă minte ca atunci când mă învăţa să merg pe bicicletă
mă sprijinea o vreme apoi îmi dădea drumul
vocea ei rămasă mult în spate parcă îmi şoptea aproape de ureche
mâna ei rămânea încă mult caldă peste mâna mea
era de ajuns cât să îmi ţin mult singură echilibrul
Comentarii aleatorii