în muzeul holocaustului din biserica evanghelică
temporar cu intrare liberă de vacanţă
o fetiţă urcă la etaj printre orgile nefolosite
citeşte timpul ca pe un cod de bare al istoriei
între numele şi anii scoşi la lumină
(doar vântul mătură terasa celui mai înalt spital din oraş
la sfârşit de săptămână
nimeni nu mai păzeşte masa cofetăriei cu steguleţele altor ţări
din cupele de îngheţată ce se vor topi în absenţa copiilor)
peste tot unde merg văd ochi xenofobi. dimineaţa mă ia şi mă zvârle din casă,
mă urc în jeep şi plec la starbucks. vântul ascuns după plopi se ia după mine ca un
câine după stăpîn. la buford drive colţ cu millcreek crossing e o mare confuzie.
cineva dintr-un lexus îmi spune că trântită pe jos o scândură plină de cuie stă cu
limba scoasă la lume. pînă vine poliţia îmi cresc două junghiuri pe muşchii şezutului
iar la picioare am clei. în urma confuziei iau şi-un tichet.
la capătul răbdării abandonez timpul şi mă pun să scriu acest poem despre
în ziua aceea chiar nu mă grăbeam
dirijorul își muta în altă orchestră notele ca pe niște mobile vechi, cu valoare sentimentală
adormisem privindu-l de la etajul zece strada m. moreno colț cu frizeria
își mângâia obosit fluturii negri adăpostiți în fracul său
de jongler
păream eu și el capătul aceleași baghete care scormonea aerul
atât de uriașă era vara aceea
atât de uriaș mi era somnul
n-am spus nimănui nimic
l-am primit cu toate gamele și toate culorile
glorios zdrențuite
mi se face uneori dor
de chipuri pe care le-am văzut cândva
la vreo nuntă între două coșulețe de flori
sprijinite de o carafă de vin și o floare imensă albă
mi-e poftă să beau o bere într-o speluncă
de la bariera orașului
la o masă cu mușamaua tăiată
cu bricegele a 24 de amereuri
să știu dacă domnul Simion de la 3
mai trăiește
dacă mai joacă tenis cu piciorul
în parcarea din spatele blocului
traif în linie lungă
striga el doct
e smoală cu crini şi pericol iubite
castroane cu stele se sparg sus de cer
şi palmele noastre alintă cuţite
şi lumea se plimbă cu paşi de-ofiţer
duminica ţipă la vrăbii şi-nghite
plăcinte cu măr, praf de puşcă şi gin
şi lanţuri ne trag înapoi zornăite
şi-n parcuri cresc tei cu miros de pelin
la şoapte ne luăm şi murim din cuvinte
ce nimeni nu ştie cînd/ cum/ cît le-am spus
şi gloanţe de frică ne-aleargă prin minte
şi plîngem cotoare de soare apus
Comentarii aleatorii