îmbujorată a deschis ochii mari
mi-a zâmbit ca unui somnoros copil bucălat
simțeam fericirea injecție cu lumină
făcută de o asistentă cu buze roșii și halat scurt
mă întrebam dacă mai visez sau poate sunt
prins într-o poveste de-a bunicii
costița sfârâind și ochiul auriu și ceaiul și
bătăile din piept nu lăsau să zacă
îndoiala în cameră mirosea
a ploaie cu boabe de struguri
mângâieri necontenite îmi striveau simțurile
ne priveam în ochi fără sfială
foamea de ea intensă a ei fără limite
o ruină în care nu am vrut să intru
nici măcar să filmez sau ceva asemănător
nu mai există ordine într-un babel stricat
de vreme ceasornicele nu mai funcţionează
nimic nu mai poate fi recunoscut
şi dacă ţi-a aparţinut vreodată
dumnezeu atârnă de un catarg
probat de câţiva norocoşi
locul acesta acum ceva minute
fusese un birou cu suflete pe ziduri imortalizate
citate /suntem ceea ce iubim/ mi-amintesc
de ochii lui nichita mai ai albastrului decât
cerul acum căzut ca o pancartă electorală ziua prinsă
până la urmă rămâne doar un
jar albastru străbătut de vene roșii
un timp vor mai dansa flăcări sub
pulberea din ce în ce mai albă
o vreme se vor putea citi câteva
cuvinte care singure produc suficientă lumină
apoi vor dispărea jumătăți de semne dar
tot va fi de ajuns
chiar și când vor rămâne litere stinghere una
singură măcar una din cuvânt
se vor putea reconstitui vieți întregi
păduri umbroase călătorii magistrale
toate iubirile poveștile o mie și una
așa cum un singur os recompune
Comentarii aleatorii