oraşul nu mai ascultă nu mai pândeşte nu te mai înţelege
butoiul de tablă în care a fost smoală arde mocnit
tuşind scântei deasupra vreascurilor de castan
fumul pictează sub podul drăgăicii noi constelaţii
ştiu că nu mă pot înălţa cât poţi coborî
sinodul oamenilor străzii
dezbate noaptea sub arcul de beton
natura mea umană şi poetică
schisma va veni din urmă
şi unii dimineaţa cu gulere albe scrobite
vor aştepta în downtown
viaţa topită în lingouri
toate neliniştile au înmugurit
pe drumul pustiu
mă dor casele oamenilor
plecaţi departe
aerul nevrotic fâlfâie sub
un cer de păsări
sufletul
şterge ferestre
închise de mult
aş învăţa culoarea verde
a firului care a îndrăznit
să treacă prin plumbul
conştiinţei mele
e noapte şi deznădejdea
umblă desculţă
cerşind
câte-un eu în care să intre
dar nu
mă mai găsesc în mine
în ceilalţi
care au tras întunericul
de pe oase
poate
oraşul acesta nu are arest preventiv
suspecţii dau declaraţii la lumina unei lanterne
în aşteptarea probelor ei sărbătoresc vasilopita
cel mai bătrîn se crede vasile cel mare
îi dă comisarului şef cinci cătuşe de orz
ceilalţi caută prin castronul de tablă
un bănuţ norocos
doamne tu de ce nu candidezi
de ce nu accepţi să fii lăudat de o ...viziune
de ce nu te confrunţi cu
acela căruia i-ai deschis raiul i-ai aşezat scaunul
de ce stai înspinat
unde urnele nu mai încap
încă un vot de iubire
viaţa nu poate fi suma tuturor voturilor
dar dacă nu candidezi
vii duminică la locul unde ne întâlnim la o poantă
şopteşte-mi
cu cine
Comentarii aleatorii