odinioară am ridicat case de chirpici pentru fiecare amintire
dar au venit apele îngheţul apele
chiar şi haina sperietorii din livada cu meri
s-a decolorat
totuşi mă întrebi ce s-a întâmplat şi cum mă simt
aş răspunde ceva aiurea
cum ar fi vai doamne sau la naiba cum să mă simt
dar mă abţin suntem prea singure soarele asfinte şi nu e nicio glumă
nu îmi e frică de bătrînețe
nici de hainele ei desperecheate
și reci
mi-e frică de ușurința
cu care mă adaptez
la tot mai multe zile
la linia de mijloc
și la inutil
și poate la faptul
că uneori din spatele cortinei
nu mai apare nimeni
sunetele devin o panică mută
luminile curg
printre crăpăturile tencuielii
iar tu
nu mă mai dori
căutam inteligența pe chipul ei
sub farduri nici urmă de creier
Anna țopăia ca o majoretă pe lacul lebedelor
eu îi culegeam buzele de pe jos
cu photoshop-ul
sub haine pielea-i mirosea a fragi
a șuruburi mâncate de viermi și a săruturi
timpul ațipea mecanic la ore fixe între sânii ei
filosofie pentru viaţă şi alte situaţii periculoase
întreba de-a lungul peronului
la chioşcurile cu dulciuri la ghişeul de informaţii
nimeni nu ştie nicăieri nu se ştie
totul este pentru ei personal
inclusiv femeia cu bagajul de mână
capul cu gât prea subţire în noapte
străină într-un oraş unde s-a născut
doar tăcerea
din prea multe lacrimi costisitoare
ca un privilegiu al celor cu motor personal
sau caroserie evident galbenă
întoarcerea acasă
presiunea atmosferică a singurătăţii
zilnic întârziată
se anunţă la megafoane în sala de aşteptare
Comentarii aleatorii