umblu ca marea înfuriată de la ţărm la ţărm
drumul e greu de parcurs parcă am un
titanic legat de încheietura piciorului
de şubrezenie raftul vremii stă gata să pice
pe el puneam odată pariuri
mai umblă îmi spune lumina din far
mai caută
poate găseşti o cale de-ntoarcere
orice quid îşi găseşte un quo
aici frumuseţea se măsoară în ploi
aici fiecare zi e o şansă de a săruta
gura furtunii
ies din casă, mă-ndrept spre prima stație, iau de-acolo 104 și cu 104 prin pantelimon merg până la muncii și de la muncii
până la unirii, și de la unirii până la gabroveni, și de la gabroveni până la numărul paișpe, de la numărul paișpe până la pariu,
de la pariu până la pariul pe prietenie, de la pariul pe prietenie până la prietenie, de la prietenie până la …
nu mai e decât un pas,
unul făcut pe sub tăișul umbrei tale, singurătate,
locuiesc într-un laborator
nu se aude nimic
pot să mă plimb cu mouse-ul
să-mi fie teamă în vis
un urs descoperă lumea căutând
printre medicamente
soarele roșu
îmi leagă o ață pe deget
capătul scării păzit de grifoni
un om cu baston într-o limbă uitată
învață să meargă impresionism
dureros
cuvântul șlefuit precum o sculptură
mișcă pereții să-ncapă lumina
din cauza oglinzilor
uit că nu am pe nimeni
sub copacul tăiat de furnici
Mă uit în jur şi chiar nu am dreptul să fiu
mai furioasă
decât femeia decapitată în mijlocul străzii
pentru o faptă nedovedită. Decât femeia
care stă în bus lângă mine
încercând să-şi ascundă vânătăile
pe care se minte că le merită.
Ce se întâmplă la câţiva km depărtare, pe aeroportul din Donetsk,
pe străzile Ucrainei,
reuşeşte să vibreze sinistru în aerul
din camera mea. Fotografia zilei
arată
un orfelinat prin care gloanţele au zburat
ca într-o scenă slow motion
cum făceau odinioară
Fata cuminte prin care trecea înserarea
Ca o barcă, fără luntrași
Avea ochi foarte mari precum obloanele unei căsuțe albe
Îi închidea, îi deschidea
Îi scoatea pe rând ca pe o batistuță
Îi scutura de un praf nevăzut
Apoi ca o femeie grijulie care hrănește păsările
Întorcea spatele celor de dincolo, uita de ei
În fond sala vernisajului era doar o lumina rece fără umbre
Uimirea lor, cu ochi mulți și mici
Ea mai avea doar două ore
Și pleca în hawai
Ea pleca în hawai cu tot cu valizele ochilor ei uriași
Comentarii aleatorii