prima injecție cu epinefrină. trei săptămâni de liniște
în care soarele n-a strălucit. au fost gânduri ca niște
ierbivore înfometate
traversând o pajiște arsă.
trei săptămâni
singuri cu suflul nostru calm și senin,
o plimbare de noapte
pe o stradă pustie din centrul vechi al orașului pe lângă bicicletele legate cu lanțuri
aproape senzuale, lustruite și strălucitoare,
așteptând.
*
șocuri care te scot din starea de groază,
după care se așterne o liniște compulsivă.
dacă mi-e dor nu înseamnă că sunt bun
dacă mă doare nu pot spune că înțeleg
dacă mi-e foame nu înseamnă că merit adevăr
dacă mi-e sete nu înseamnă că am dreptul la fericire
în mare nu sunt scoică și
nici pe munte stâncă
soarele nu-mi orbește orgoliul
ploaia nu mă curăță noaptea
nu mă murdărește zăpada
nu-mi albește conștiința
trăiesc senzația că cineva fuge de mine
pe traseul zilnic nu mai disting nimic
decât punctul de plecare, o cârciumă pe la jumătatea drumului și destinația
aș putea să spun că văd o mie de chestii
multiplicând bicicleta unui trecător la nesfârșit
dar ce rost să umplu o zi
cu lucrurile altora
ploaia mi se întinde peste tot
casa e o baltă
în dimineața asta simt că cineva fuge de mine
și sigur nu sunt eu
dacă fericirea este o boală
eu sunt sănătos tun / stau pe afet
şi mă uit la bulele de săpun în care locuiesc unii
ca în buncăre cu vizetă
cerul - un fagure de metal
cu oameni contorsionaţi de sindromul perfecţiunii
Comentarii aleatorii