înainte să ajungem unul la celălalt
ne-am întins singuri hainele pe sârmă
tu ca o femeie de treabă
eu ca un bărbat fără femeie
închiși în noi
abia mai reușim să punem zile deoparte
pierdem tot ce era de salvat
chiar și îngerul din lucrurile primite la naștere
a rămas fără o aripă
prima injecție cu epinefrină. trei săptămâni de liniște
în care soarele n-a strălucit. au fost gânduri ca niște
ierbivore înfometate
traversând o pajiște arsă.
trei săptămâni
singuri cu suflul nostru calm și senin,
o plimbare de noapte
pe o stradă pustie din centrul vechi al orașului pe lângă bicicletele legate cu lanțuri
aproape senzuale, lustruite și strălucitoare,
așteptând.
*
șocuri care te scot din starea de groază,
după care se așterne o liniște compulsivă.
ce aș putea să-ți spun oare
despre liniștea care mă traversează acum
ca o autostradă prin deșert
decît că nu știu de unde vine
și nici încotro se duce
nu știu nici măcar dacă ea trece prin mine
sau dacă eu sînt o parte din ea
în timp ce lama orizontului nestatornică de jur împrejur
îmi decupează viața în cercuri concentrice
ca o închisoare treptată și sigură
liniștea îmi ustură pleoapele cu franjurii ei
de meduză indiferentă
în timp ce mă gîndesc la tine
fără să vreau și fără să însemne mai mult
decît atît
copii iviţi dintr-odată în oraşul velin
din paltonaşele lor
acum totul pare însufleţit
în casa aceasta de zăpadă de oameni aşezaţi
unul în puterea celuilalt
să bucure
pe frunţile lor şi-au făcut derdeluşuri
până în creştet unde se pot agăţa
stele suflă în jarul lor
câteva idei una mai grasă decât cealaltă
ard fustele de ţigancă noaptea
toarnă vrăji din vase de sticlă
între filele deschise ale oraşului
scârţâie tălpi
la cotor jocul împrăştie somnul
Comentarii aleatorii