de-a-ndoaselea
sicriele stau în bibliotecă
au numere de ordine
nume celebre
epitafuri mici uşi secrete
prin care treci discret încoace-încolo
aerul mortuar
o candelă pare să aducă în contemporaneitate
pe cei de felul lor deplin liniştiţi
până la înţelesuri este vremelnicie
oare vântul din neastâmpăr îi scoate
din cavourile veline cu mirosuri de ceară
eu credeam că dragostea e o pasăre multicoloră
ei mi-au spus nu dragostea e o poartă închisă
cum ei erau mai mulți i-am crezut
da’ nu i-am crezut pe de-a-ntregul
și bine am făcut fiindcă iată-mă într-o zi plecat după dragoste
și nu e nicio poartă aici e doar un leagăn noi ne oprim în dreptul lui și plângem
așa cum ne-au învățat mamele noastre când eram mici
până când de nu se știe unde coboară Îngerul și ne apucă frumos de subțiori
prin palmele lui străpunse vedem pământul
dar nu ne oprim din plâns
astăzi m-am lovit în trecere de câteva tristeţi
am întors capul după ele în dorinţa de a mă scuza
dar ele mergeau sprinten
le-am urmărit un timp
până s-au pierdut în braţele unor necunoscuţi
am pornit mai departe şi în faţa mea a început să ningă
într-un fel în care nu mai vedeam
Comentarii aleatorii