de câte ori timpul întunecă degrabă
locul unde copacii lasă urme de frunze
nu-mi mai rămâne nicio cădere
s-o înalț cu lumină la judecată
unde pedeapsa
mai aproape decât orice moarte
îmi duce umbra
prin lume
ce sa mă fac cu tine
daca tot creşti către mine
când lumina se iţeşte
din cochilia plina cu cruciuliţe a unei elfe
da
îţi dă voie să mă prinzi de mână acum
să întrebăm totuşi spiriduşii?
să-i întrebăm!
dacă aruncă în noi cu lămâi sigur ne aşteaptă o cruce de drumuri
ce sa mă fac cu tine
să mă fac oare ambră şi să te păstrez pentru încă 1000 de ani
să mă ţin oacheşă aşa cum sunt lângă ochii tăi plini de fosfene sclipicioase
lângă mâinile tale din care culegeam zmeură rară
copii iviţi dintr-odată în oraşul velin
din paltonaşele lor
acum totul pare însufleţit
în casa aceasta de zăpadă de oameni aşezaţi
unul în puterea celuilalt
să bucure
pe frunţile lor şi-au făcut derdeluşuri
până în creştet unde se pot agăţa
stele suflă în jarul lor
câteva idei una mai grasă decât cealaltă
ard fustele de ţigancă noaptea
toarnă vrăji din vase de sticlă
între filele deschise ale oraşului
scârţâie tălpi
la cotor jocul împrăştie somnul
trebuie neapărat să îmi dau jos încălțările
știi tu, pe afară, puiul mamii, este multă multă zăpadă,
de aceea, știi tu, trebuie să pășesc cu atenție
să nu se murdărească steluțele ori să se strice, doamne ferește
nu, nu mi-e rece deloc, puiul mami, uite,
îmi așez mai întâi degetele, așa, încet, încet
să nu sperii fulgii
apoi nici că mai contează, alerg către tine să te
prind și să vedem împreună, puiul mamii, da, magazinul cu vitrina
lui uriașă, cu perdelele de catifea roșie, și cascada
aceea micuță, nu puiuț nu-i urâtă, poți să o atingi cu
degetele de la mâna ta dreaptă, nu mami, ba da, pui
“acum știu. așa curge ciocolata” da mami da.
Comentarii aleatorii