Elian
îmi e dor de tine
aş vrea să-ţi simt obrazul pe pântec
şi să-mi spui
iată clipa mea de odihnă şi nu de păcat
mi s-a făcut urât acolo sus în perete
cu degetul arătător peste buze
adesea mi te închipui
înspre ţara soarelui răsare
înalt frumos singur şi trist domnul meu
vii către mine
în urma ta doar drumul mătăsii
eu ană zidită-n tafta
mă trag de acolo de unde
n-am auzit să se fure vreodată slănina de la grindă
nici om cu om să nu întrebe bună ziua e ori
al cui eşti de nu te-a văzut ce te pricepi să faci
mândria şi umilinţa ca două obloane deschise
spre primăvară pomii se arătau mai plini de ei
păsările braţelor ocrotitoare
daca ştiam de umbra ce se adună
dintre picăturile de ceară
limpezit
la fel cum clipoceşte aripa unui înger
când
doar foarte puţin obosit
se ridică de pe mânuţa unui copil cu scalpul golaş acoperit cu o caciuliţă cu reni,
daca ştiam de umbra asta absurd de frumoasă
ca degetele tale lemnoase mamă dragă mama mea
atunci nu plecam de lângă fruntea lui rece
pe care abia începuse să cadă zăpada, să se împiedice
ca intr-un puzzle absurd,
of da
Comentarii aleatorii