Ȋţi spun că o să vină vremea când monştri de zăpadă
o să fie deasupra fiecărui habitat uman
spânzurat de întuneric
cei mai mulţi oameni rămân în case
unii dezgroapă drumurile spre păduri
aici oamenii se hrănesc beau sânge cald
după luni de zile se întorc
îmbrăcaţi în blană pene şi piele
intră în case
se hrănesc beau din supravieţuitori.
în curând se vor sfârşi sărbătorile
iar cadourile voastre vor îmbătrâni
în pod aşteptând cuminţi pe rafturile cu ani
va mai trece o vreme până când
podul de gheaţă se va topi
şi va picura în somnul vostru
amintire cu amintire
dar până atunci
mă voi întoarce la nopţile cu ochii tulburi
blândele mele partenere de veghe
dosite după jucăriile din pluş
măcar acestea nu-mi vor ghici viitorul
numărându-mi în gând paşii cu soţ
şi nu-mi vor cere clipele de tandreţe înapoi
voi contempla nepăsător acest prezent
Demult, demult,
când în piept mi-alergau herghelii, arbori, colibri şi tămâie,
o ţigancă mi-a ghicit in palmă;
mi-a spus c-am să trăiesc o sută doi ani,
că voi fi frumos, bun şi iubit,
că voi fi numai al meu şi alor mei...
dar a minţit sau mi-a citit mâna greşită.
când rostesc cuvântul gol
mă gândesc la ceva rotund şi alb
la un capăt de drum
un capăt de aţă
un vis cu teamă de moarte
sau la o verighetă scoasă de pe deget ca un obiect de studiu
uneori deschidem fereasta
ca niște oameni plictisiți de rutină
nimeni nu mai citește scrisori
îmbătrânim pe treptele caselor așteptările
umbrele se mișcă mai încet decât la oraș
în ce direcție cade apusul
cu ochii încercuim vrăbii strânse între aripi
apoi privim în gol tinerii cu inimile întredeschise
care nu au nevoie de cuvinte la prima întălnire
Comentarii aleatorii