aproape toate
vor revoluție
greu dar se adună
și-au uitat numerele de telefon
adresele
locurile în societate
numele vârstele părinții
interesele hainele de ploaie
dopurile pentru urechi
datoriile la bănci
cămășile necălcate și
promisiunile din tinerețe dar
nu renunță
mișună prin toate ungherele
se organizează colcăie
mârâie urlă suduie
doar una se ridică
în liniște
de sub roțile tramvaiului 41
stau înţepată pe un scaun vechi de mâna a doua negru din plastic rezistent
sunt o zeamă chioară de om mustesc lumină doar uneori
zac în cămări impregnate cu fum ca o mişcare necontrolată
a limbii unei pendule înainte să se oprească
nu mai măsor timpul
mai bate câte un vânt prin oasele mele
amintiri şi creioane colorate proaspăt ascuţite
omul acela bolnav și bărbos în care bate o clapă neagră
ascultă cum ies ghimpii în trandafiri
și schimbă numele zilelor în cifre
are picioarele subțiri a coadă de mătură
uneori îi rămân dezvelite dar nu se supără
mă privește cu ochii mici și speriați
de se rup în mine toate venele și îmi vine să vomit
Era frumoasă și hai-huie
Pierdută-n ceața imatură
Ca un sărut fără de gură
Un halou de marmură și parcă clei
Ți-am recitat din câțiva zei
Și-am tot lipit câte-o câtime
Din coapsele cu linii fine
Dorințe adunau din pori
Pierdute, foste dezmierdări
Erai superbă și aproape goală
Pe o copertă de la școală
Pe care-am desenat dintr-un impuls
Brațe lungi cu dor de dus
Și oricât de fascinat eram
Tot incompletă te iubeam
în difuzoare
pilotul anunța unșpe mii de metri altitudine
dincolo de ferestre lumea se micșorase de mult
tu întrebai despre iubire și întoarcere
eu îți zâmbeam cu zâmbetul unuia
care calcă pământul
în lăuntrul meu se oprise orice zbatere
trăiam
fericit și mirat că uite
l-am înțeles puțin pe dumnezeu
Comentarii aleatorii