dacă eşti prietenul meu mă vei crede întotdeauna pe cuvânt
vom muşca din aceeaşi portocală chiar dacă ştim
că pietrele trec şi apa rămâne
chiar dacă eu citesc Heidegger şi Kierkegaard şi nu-mi plac Noica sau Ţuţea
chiar dacă îi preţuiesc pe Slavici şi pe Sadoveanu şi încă mă îngrozeşte Picasso
chiar dacă plâng fără cuvinte încet de tot şi vreau uneori
să mai jucăm un ţintar cu boabe de fasole până se lasă noaptea
şi mă vei crede când îţi voi vorbi despre pădurea neagră
de vise prea înalte şi despre catacombele furnicilor războinice
un salt peste ani
timpul
rupe flori înainte de naştere
închidem zăpezi programate
din altă viaţă amintirile
uită iubirea ca săpunul
pe margine
pielea într-un gest necontrolat alunecă şi
eu mă întind
după momentul vulnerabil
miroase puternic
femeia sub duş
senzaţie mov sunetul apei taie
plase de fluturi scăpaţi din bătaia conştiinţei
te trezeşti dimineaţa
îţi spui că lucrurile se vor limpezi
apa se încălzeşte greu
porii se deschid pielea se dilată ca să te cuprindă cumva
urmează cc revival şi lotusul
ceaiul rămas de la tine se învârte în mijlocul platanului
şi trupul care miroase la fel peste tot
îmi spui că sunt un shiva rămas doar cu două braţe
pe celelalte le simt ca pe nişte iubiri amputate
cu ele pot muta străzile şi oamenii cât mai departe
din când în când ceasul meu roşu de pe birou rămâne
cu vreun sfert de oră în urmă prin ce miracol electrostatic nu ştiu
mă trezesc înaintea timpului meu trag minutarul la ora celorlalţi
împing laba piciorului pas cu pas până la baia cu oglindă murdară
mă spăl pe ochi ridic bărbia mulţumind lui dumnezeu că încă pot vedea
lumea în atâtea culori
Comentarii aleatorii