plouă
timpul abia trece
peste o frunză de brusture ca un melc
în groapa de gunoi un câine își scutură blana
picăturile nu știu nimic despre moarte
cad cu fețele în jos
pe drumuri
doar pietrele își bat piepturile cu pumnii
în liniște
dependentă de zbor
o pasăre prinsă între aripi privește cerul
din scorbura unui copac
curiozitatea
ca un hoţ
mă-mpinge să fur o zi din trecut
mai precis
din anul când nisipul a început
să se aşeze în dune
caut cu periscopul un ţărm oarecare
un deşert
o clepsidră
în grădina edenului văd moartea
cum se naşte în ţipete
ochiul îmi devine izvor din care beau
elefanţii
cobor în fața blocului așez garda romană
în jurul toboganului spart
vorbele aspre ale soldaților scot la fereastră vecinii
ne mințim ca la meteo urlă un radio
soarele trage cu praștia-n nori
la capătul de sus al toboganului stă Omul
arătătorul lui pilat l-am înfipt într-un leagăn de plastic
mamaia lui cântă printre sughițuri hinta-pălinta
și îi mai dă câte-un avânt
pe balansoar două chipuri de piatră
buzele lor mimează un sărut murdar
cine-s ăia mă întreabă polițaiul de la trei
există bănci pe care
nu-i mai e dor nimănui
să se așeze
stau cuminți lîngă morminte
se descuamează
nici o umbră nu le mai mîngîie
ridurile
doar noi
ne privim pe furiș
dintr-un soi de marmură
neagră cu nume
ce nu ne spun
nimic nu-i nimic
hai să ne uităm
cumva
aici
1.
pe unde se pătrunde în subsolul magazinului de
pe strada melisandre no. 45 când
lifturile circulă silentios, în armonie cu zidurile cu oasele
e un carusel care nu încetează să se miște
o inimă de smoală care bate rar
o vezi într-un time-lapse cum sunt cele de la nasa,
despre viața stelelor, a galaxiilor.
te uiți în jur și atât vezi, că zidurile sunt gri, apoi,
după ce totul moare
zidurile se fac roșii.
Comentarii aleatorii