Demult, demult,
când în piept mi-alergau herghelii, arbori, colibri şi tămâie,
o ţigancă mi-a ghicit in palmă;
mi-a spus c-am să trăiesc o sută doi ani,
că voi fi frumos, bun şi iubit,
că voi fi numai al meu şi alor mei...
dar a minţit sau mi-a citit mâna greşită.
liber, fără constrângeri
sunt ceea ce nimeni nu poate ȋnţelege
căci eu sunt cel ce n-are nume
eu sunt
spulberatu-mi-aţi urmele scrise-n nisip
limpezitu-mi-aţi apele ce-am plâns
despicatu-mi-aţi sunetele
şi amintirile
de frică
dar nu m-aţi găsit
n-aţi aflat
ceea ce era bine ştiut
eu nu pot fi alungat
eu sunt sămânţa din semn
urma lacrimilor
miezul sunetelor
carnea amintirilor
şi a trăirilor
eu sunt tu şi tu şi tu
şi voi ştiţi
şi-acest lucru vă macină
Sunt seri când acele spițe și cercuri
încă mai lucesc rece în întuneric
deasupra tibiei tale
iar mirosul de iod nu face decât
să-ți reîmprospăteze memoria.
Seri când rătăcești culcat pe targă
pe coridoarele ei lungi însoțit
de cele două asistente care
au asistat la a doua ta naștere.
Una se uita plină de compasiune
în ochii tăi cealaltă – cu groază
la piciorul tău stâng.
vreo treişpe inşi
un bgp200
un cat
o basculantă
un camion
vreo şase de pe-aci
cum se aşterne lucrul acela de care
vom uita
zgomotul grămezile aerul prăfuit
pe oamenii cu lopeţi cu nivelatoare
pe unii cu descărcatul cu împrăştierea
pe alţii cu datul din cap din umeri
pe cei cu întrebările
pe cei cu verificările
pe cei cu mâinile la spate
Comentarii aleatorii