am făcut tot posibilul
să nu fie nicio scurgere de bine
să nu se inflameze orgoliul
acest compus
uman
să rămână în recipiente
să nu sară în aer
vreun sentiment aprins
am deschis toate uşile
de metal
un vânt cu toane
a rupt pagină cu pagină
din studiul meu
din lucrarea de doctorat
din calculele pentru experiment
din câte-un vers scris pe margine
mărunt şi neglijent
ca o bucată de afect fărâmiţată
în turnesol
în acest octombrie bătut de culori
înfrângerile mele sînt toate intacte
un fel de nimb dansează prin pomi
cu gust amărui
şi miros de tămâie
timpul
internat în azil
trage să moară
în colţ un păianjen îmi
înfăşoară zilele
viaţa mea
puţin somnoroasă
e ca un chioşc de ziare
moţăind într-o haltă
însăşi lumina călăreşte un melc
îndepărtându-se
lângă fereastră
cu luna răsfirată în crengi
nucul pare o ţigară aprinsă
voi mai urca dealuri şi munţi până când
cercul se va închide
de luni de zile se lucrează
și mesajul lor este clar
trupurile ostenite trebuie să cadă
să nu vă fie frică
atunci când schelele se erodează
eșafodajul se scufundă zilnic în pământ
atunci când
e liniște și ciocanele pneumatice disipă,
lovesc, sfărâmă ușor
să scriu despre tine
cum îţi pliai mâinile
cum tăiai aerul în fâşii mărunte
nişte dâre de levănţică
felinele ţineau o vreme adulmecând după tine
se risipeau în spaţii necunoscute
oraşul rotea ca o rivaltă în jurul tău
visele se ridicau fumuri dense
fabrica nu mai este demult
traversez pe unde pământul are amintirile lui
cu oameni într-un fel de ispăşire
întâlnirea noastră a produs o explozie
din ochii tăi gravi se lichefiau curiozităţi
treceau dincolo de mine în obscena crăpare de ziuă
Comentarii aleatorii