pe vremea aceea
făceam drumurile pe jos
până la cer și înapoi
noaptea
când se umplea câmpul
de zmei și de iele
și nu mi era teamă
aveam o rană în cap
luminoasă
și mama îmi spunea
că ar fi de aripă
de înger
că știe el de ce așa
că eu să nu mi fac griji
că rana asta
o să mi fie de mult bine
și eu credeam
pe vremea aceea credeam
și toate dorințele mele
se țineau după înger
și toate cuvintele mamei
îmi erau ca laptele
unii spun că am veni
nu vreau să fii frumoasă, doar să-mi placi.
când te-nfăşor pe-un voal de in subţire,
ne ţine-n cer prea născător de maci
sărutul meu ce nu-şi mai vine-n fire.
nu vreau să fii frumoasă, vreau să-mi ierţi
iubirea care-nvinge, cu-ndrăzneală,
metempsihoze grele sub coperţi
nerepetând destine de cerneală.
nu vreau să fugi, ba dimpotrivă, vreau
s-adormi visând un zeu ce îţi dezgroapă
din coasta lumii ziua-n care beau
neînceput adâncul tău de apă
cerul acestor oameni este scump
obiect personal
viaţa împărţită de cărţi
răspund
cei ca tine nu au un loc pe care să-l numească
acasă
miroase a cuptor cu lemne
trupul fragil
cu forme semirotunde
de la tine nu vreau nici măcar un sărut
dacă găsesc pasărea cu bilet
o trimit înapoi
nostalgii nu mă poartă
trăiesc mitologic dar
plătesc
femeile citesc sylvia plath
se odihnesc în patul tău
îți folosesc furculițele
și umerașele
mai au
lucrurile alea mărunte
care te irită
nejustificat
femeile sunt în definitv
egoiste
nu vor să facă dragoste
tot timpul
se lasă noaptea
eu mă gândesc
la crema ta de zi
cum stă așezată
între bețișoare
și pieptăn
Comentarii aleatorii