pot trece fericirea precum ața prin ac
buzelor crăpate în deșert
cuțitului proaspăt scos din rană
crucea mea dintre omoplații tăi se ridică
un obiectiv turistic
de care se izbesc păsări albe
de care se reazemă în coate cerul
dar când iubirea-mi ia totul
uit cu câte funii te leagă de el pământul
uit să vorbesc limba din care dau alții, neîncetat
și–mi umplu sandalele cu cenușă
din glezne ce nu-mi aparțin
ar trebui să reinventăm înțelesul
acelor gesturi putrezite în măduva pietrei
zvîcnetul gîndului mocnit în izvor
pînda amorfă a murmurului ierbii
licărul tandru din orice ecou
ar trebui să ne amanetăm anii
să punem gaj al nostru aplomb
din colbul discret al pînzelor vremii
să croim cale spre nordul ambiguu
și sudul cochet
ridică-te
ridică-te şi umblă îţi zic
ori vrei să fii cărat cu roaba la groapa cu ceilalţi
ce-mi stai chircit între pături cu pumnii la gură
în nopţile albe şi reci,
ca-n pian clapele
te scoală , blegule bleg
vrei lapte? dude? lego?
vrei trup de bărbat? inimă de copil?
ai tras după tine un tanc peste carne şi oase
şi-acum te culci peste ele
le pipăi, le pupi şi le mîngîi pe cap
noaptea
nici măcar într-un vis nu încape
așa cum și-a dorit
drumul ce-l leagă de femeie
îl strânge la suflet
curând o să verse ficatul
acolo unde umbra
tresare îndelung
de parcă inima
i-ar strecura printre buze
clipa
în care simte nevoia să spună ceva
păsările domestice nu zboară departe
doar vocea ta se înălţa împreună cu alte cântece
mă trezesc dintr-un vis
frunzele nu şi-au prins părul când s-au aplecat spre mine
în mâinile tale
piatra nu se mai mişcă
de-a dura vin lucrurile care par să se întâmple
în cele din urmă soarta mă va scoate în ploaie
înapoi în lume
îndrăgostiţii
umblă la nesfârşit de la o casă la alta
uşile închise miros a poezie rănită
poetul scapă înainte să fie marcat pe viaţă
priveşte înspre trup
Comentarii aleatorii