Sunt ceainicul de odinioară
aruncat printre vechituri în podul stăpânului meu.
Aici este mereu frig...Viaţa mea e acum istorie.
Născut şi crescut în fontă dură,
am trecut proba focului în copilărie.
Era iarnă. Mama mea, bătrâna sobă din fontă,
îmi ghida primii paşi nesiguri în lume.
Încetul cu încetul m-am obişnuit
cu focul ei puternic sau îngheţul după ce clocoteam.
Cu toate acestea mulţi se încruntau uşor,
spunând că am un prea multe toane şi că sunt cam aiurit.
Câte puţin, am învăţat să nu-mi mai pese.
Dar, când fierbinţeala era puternică,
îmi plăcea să fluier şi să şuier un cântec trist
despre iubita mea, fierul de călcat din fontă,
draga mea zână încălzită cu jeratic,
niciodată destul de aproape de mine.
Acum am pierdut-o, stau singur în întuneric,
totul e rece.
Poate va veni vreun copil curios
să mă păstreze ca pe-o poveste,
lângă păpuşi din cârpe şi inimi de turtă dulce.
(1 Iunie 2013)
Comentarii
- nu! -
a.a.a. -
Mai întâi, exceptând primele două versuri şi (poate) finalul + părţi din unitatea 3, textul este proză fragmentată, dar asta e altă discuţie, discuţie care ţine de direcţia poetică pe care o trăim de pe la anii nouăzeci, dacă nu chiar mai devreme. Totuşi, în treacăt spus, am auzit o chestie: "românul s-a născut poet, dar devine prozator"...
Fără să pun la îndoială veridicitatea trăirii, scrierea e plină de stângăcii şi exprimări aproximativ puerile, discursul e liniar şi cu aer (voit?) vetust, cu tuşe patetice şi iz bucolic.
"ceainicul de odinioară/ Născut şi crescut/ am trecut proba focului/ bătrâna sobă (inversiune care nu încarcă versul decât cu petetism)/ îmi ghida primii paşi/ Încetul cu încetul m-am obişnuit/ spunând că am un caracter instabil/ Câte puţin, am învăţat să am încredere în mine însumi/ - expresiile-şablon cu valenţe psihologice combinate cu acelea cu caracter de poveste rustică oferă un efect de, sa-i spunem, semidocţie lirică. Acuma, spune şi tu cum cum sună "Era iarnă. Mama mea, bătrâna sobă..." vs "spunând că am un caracter instabil şi o minte necontrolată"... Sau "Născut şi crescut în fontă dură" vs "îmi plăcea să fluier şi să şuier un cântec trist".
Concluziv, este un text cu discurs liniar, fără stil, cu exprimări nefericite, fără tehnică. Cel puţin asta e părerea mea pe care o susţin şi o semnez benevol şi de bună voie nesilit fiind de nimeni, acum şi-n vecii vecilor, aşa să ne ajute cine ne-o ajuta!
Sper să nu fi deranjat prea tare.
Ba, da, domnule Adrian, ai
Cristina Moldoveanu -
Ba, da, domnule Adrian, ai deranjat fiindcă nu ai comentat din perspectiva unei fabule pentru copii, aşa cum am scris că este. Sunt de acord cu ceea ce spui din perspectiva unei poezii pentru adulţi, dar în umila mea părere textul nu este chiar atât de slab ca poezie pentru copii, cum l-am încadrat. Din acest punct de vedere, la categoria poezii pentru copii nu am găsit aici pe Hermeneia texte pentru copii. Semidocţia lirică pe care o critici este un artificiu bun pentru literatura destinată copiilor din câte ştiu eu sau doar intuiesc. La fel şi patetismul ca din poveşti, la fel şi expresiile şablon, fiindcă un copil nu citeşte sau nu receptează cu plăcere un text tulbure, ambiguu şi pur imaginativ, inovativ fără şabloane. Cât despre exprimările puerile, cu atât mai mult, ele sunt binevenite. De asemenea copiii receptează greu figurile de stil şi se preferă poeme prozaice sau poeme simple cu rimă.
În concluzie nu sunt de acord cu tine, prin tot ce spui e ca şi cum ai spune că e un text cu anumite calităţi pentru copii, dar mă critici ca întotdeauna (nu am avut nicio poezie aici pe Hermeneia să îţi placă). Însă dacă voi mai primi încă o părere, îl şterg. E păcat să stric firmamentul acestui site cu poeziile mele slabe nepublicate de 7 ani defel. Cu sinceritate, nu fac exces de modestie, consider că dacă aş fi avut talent ar fi fost publicate; de aceea am încercat în final un text pentru copii, fiindcă pentru adulţi nu pot scrie bine deloc. Dar, repet, tu nu ai criticat din această perspectivă.
revin
Cristina Moldoveanu -
Eu cred că numai versurile cu caracterul şi cel cu încrederea în sine pot fi modificate, în rest nu prea văd de ce respingi poemul ca întreg; mi se pare unitar ca stil, chiar dacă e încadrat într-o ramă de oarecare lirism. Aşa sunt şi poveştile pentru copii.
Propunere
Maria - Doina -
Cristina, vreau să fac un experiment, cu acordul tău, adică să listez poemul tău, să îl prezint luni elevilor mei, copii de zece ani, şi să le cer să facă nişte interpretări fără a le da niciun indiciu.
PS. Apropo de "critica" lui Adrian, îţi spun ceva din experienţa proprie: e de bine :) şi spre bine.
Cum doreşti Maria(na)
Cristina Moldoveanu -
Poţi să îl dai spre citire elevilor tăi, dar, inconştient, poţi să îi influenţezi prin opinia ta. Am să modific cele două versuri de care spuneam.
- ... -
a.a.a. -
Sunt aproape convins că în momentul când am comentat textul, acesta era încadrat la "poezie generală". Oricum, acest fapt este neglijabil din moment ce argumentul că textul este bun pentru că e pentru copii nu ţine din mai multe perspective, cum ar fi faptul că filtrul lor cognitiv nu cred că ar face faţă la rânduri de genul " născut şi crescut în fontă dură/ caracter instabil/ viaţa mea e istorie", iar dacă ar face, cu siguranţă s-ar prăbuşi când ar da de "iubita" pentru care se şuiera un cântec trist. Spui tu că un copil nu receptează bine textele tulburi, figurile de stil şi ambiguitatea.
"Sunt ceainicul de odinioară
aruncat printre vechituri în podul stăpânului meu.
născut şi crescut în fontă dură
Încetul cu încetul m-am obişnuit
cu focul ei puternic sau îngheţul după ce clocoteam
draga mea zână încălzită cu jeratic"
Figuri de stil, ambiguitate, iar finalul numai tulbure nu e, e foarte, foarte senin:). Deci e sau nu e pentru copii? Întrebarea e retorică din moment ce, spun eu, ştim cu toţii cum sună şi cum arată o poezie pentru copii. Ori poate e pentru copii de treizeci de ani...
" dar mă critici ca întotdeauna (nu am avut nicio poezie aici pe Hermeneia să îţi placă)." de exemplu, vezi aici:
http://hermeneia.com/content/poezie/copilarie
Altfel, să nu ne inflamăm şi să auzim de lucruri sobre!
- şi nici măcar -
a.a.a. -
pi punct es: şi nici măcar nu am spus nimic despre "fontă dură", despre aparentul subiect multiplu din "Mama mea, bătrâna sobă din fontă, îmi ghida" pentru că, bănuiesc, mama nu este soba, sau despre graniţa foarte fină (până la inexistenţă) dintre "a şuiera" şi "a fluiera"...
În fine, nu mai am ce adăuga.
Cristina Moldoveanu -
În fine, nu mai am ce adăuga. Oricum nu am înţeles prea bine ce vrei să spui în ultimele două comentarii. Cred că de vină este şi experienţa mea de viaţă diferită de a ta. Când eram mică bunica mea de la ţară încă mai folosea un fier vechi de călcat cu cărbuni încinşi. Îmi pare rău că s-a pierdut. Deci nu e figură de stil, dar recunosc că în prezent copiii nu îşi pot imagina aşa ceva, ar trebui o imagine. Dar îşi pot ei imagina soldăţelul de plumb al lui Andersen, sau multe altele la fel? Să auzim de bine :) Întâi ceainicul şuieră apoi şuieratul devine fluierat ascuţit. În cazul nostru e invers:)
Să-mi fie iertat: mea culpa,
Cristina Moldoveanu -
Să-mi fie iertat: mea culpa, dar aveam şi mojar de bronz pentru pisat piperul sau scorţişoara şi aveam şi râşniţă manuală veche de măcinat piperul şi multe alte vechituri ( fusuri şi război vechi de ţesut, pendulă veche, barometru vechi, bijuterii din secolul 18-19, un radio interbelic, un televizor Tesla care apare în poezia mea Corida hibernală, etc.). În plus, am crescut cu poveştile lui Andersen (scriitorul meu favorit), în care sunt multe personificări ale obicetelor de uz casnic şi multe vechituri. Unele greu de imaginat. Dar şi alte poveşti utilizează aceleaşi procedee. "Marile speranţe" cu alte cuvinte. Cred că m-am lăsat furată de amintiri când am scris această poezioară şi, recunosc, nu este chiar reuşită la prima vedere. Cred că mai bine aş fi scris o poveste. Şi pentru toţi cititorii, scuze pentru confesiunea aceasta, ştiu că nu e site de socializare.
şi totuşi,
Ottilia Ardeleanu -
poemul acesta are maturitatea lui chiar dacă se adresează copiilor, mai bine zis copiilor lăuntrici, dar şi copiii au înţelepciunea lor, pe care de cele mai multe ori, hilar sau nu, adulţii nu o percep (aşa cum trebuie).
mi-ar fi plăcut, în versul acesta: "despre iubita mea, fierul de călcat din fontă", să fi scris "maşina de călcat", spre a fi în concordanţă cu genul.
în rest, aerul vetust poate că este imprimat de povestea în sine. însă, amintirile sunt acele momente prăfuite pe care le ştergem, acum cu laveta, nu cu dosul mânecii ori cu poala şorţului şi le aducem din târziul vremii în cât mai aproape...
Da, Ottilia, cred că ai
Cristina Moldoveanu -
Da, Ottilia, cred că ai dreptate în privinţa exprimării. Este o mare bucurie să te ştiu aproape de gândurile mele prăfuite de amintiri.
Câteva păreri
Dorel -
Multă polemică (dar şi juste observaţii de detaliu) în jurul unui text, totuşi, modest - atât ca poezie în genere, cât şi ca poezie pentru copii. Sigur, e vorba aici de un soi de lirism relicviar, în genul celui practicat cândva de uitatul I.M. Raşcu, iar mai încoace de Gh. Tomozei (în "Maşinării romantice"), ori de Emil Brumaru. Textul de aici nu e o fabulă, ci e un soi de alegorie. Dar îi lipseşte acel fluid liric care să-i umple celulele şi să-l facă poezie adevărată şi emoţionantă. Fără acel fluid el rămâne (cum şi este) în bună măsură inert.
Şi încă o observaţie, de ordin general: "poezia pentru copii" trebuie să fie cel puţin la fel de substanţială liric şi de relevantă stilistic ca "poezia pentru adulţi"; de altfel, această distincţie nici nu este justificată; Arghezi, de pildă, este la fel de poet în "Zdreanţă" ca "Psalmi" sau în "Cărticică de seară"; iar Otilia Cazimir e chiar mai poetă în "O furnică", bunăoară, ca în creaţia "serioasă"...
Precizare
Dorel -
Poezioara Otiliei Cazimir se intitulează, de fapt, "Gospodina", dar mai toate educatoarele care-i învaţă pe copii acest text îl intitulează "O furnică" sau "Furnica". Ea a intrat, de altfel, aproape în folclor, are şi variante pentru ultima strofă, iar multă lume nu-i cunoaşte autoarea...Tot aşa cum următorul cîntecel: "Înfloresc grădinile/ Ceru-i ca oglinda/ Prin livezi albinele/ Şi-au pornit colinda// Joacă fete şi băieţi/ Hora-n bătătură.../Ah! de ce n-am zece vieţi/ Să te cânt natură!" este este interpretat, cu veselie, în clasele primare, de elevi cu glasuri cristaline şi de învăţătorii lor, fără ca ei să mai ştie că autorul textului e St. O. Iosif!
Mulţumesc pentru păreri Tudor
Cristina Moldoveanu -
Mulţumesc pentru păreri Tudor. Desigur nu am pretenţia de a ajunge prin scrierile mele la nivelul maeştrilor poeziei pentru copii. Mai mult decât atât, acesta e unul dintre puţinele mele texte pentru copii, oricum prea puţine. Dar mă bucură mult popasul tău şi faptul că mi-ai amintit de primii ani din viaţă cu farmecul poeziei şi cântecelor de atunci....ultimul cântecel la care te referi mi-era tare drag şi îl cântam mereu. Mulţumesc mult.
Revin doar
Cristina Moldoveanu -
pentru a îmi cere scuze pentru faptul că v-am tutuit domnule Tudor Cristea.
Le-am dat elevilor să
Maria - Doina -
Le-am dat elevilor să citească și să interpreteze poemul. Nu i-am influențat deloc. Am fost surprinsă de varietatea răspunsurilor lor.
Din păcate, deocamdată, nu dispun de timpul necesar pentru a transcrie câteva răspunsuri. Poate peste câteva zile.
Ei...
Dorel -
Nu e nicio problemă, Cristina! Mă faci să mă simt mai tânăr (lăsând la o parte faptul că eu nu mă simt deloc bătrân!). Dacă m-ai cunoaşte şi în viaţa de toate zilele, ai putea constata cu surprindere că sunt un tip de gaşcă! Deşi principial, ca şi în critică. Doar un pic mai tolerant...Mai ales cu femeile drăguţe şi inteligente...