"Ne susținem prin celulele celuilalt ca într-o festivitate a vrăjitoarelor sezoniere, ele dau mantra "retur" sau "paste copy" pământenilor mai reușiți în viziunea lui Nero sau Chaplin?! Totul pare o glumă lătăreață și oltenească, Savurată precum un banc sec!" Un fragment in care autoarea ne abandoneaza intr-un labirint al reperelor istorice si geografice, noi trebuind sa cautam firul salvator. Si uite-asa am trecut din perioada Inchizitiei in era calculatoarelor, invatand din mers ca nici vrajitoria nu a fost o ocupatie mereu rentabila ("vrajitoarele sezoniere"), pe urma am nimerit in Imperiul Roman, de acolo in perioada antebelica si interbelica, facand un pas urias din Peninsula Italica pana in Los Angeles si, in final, ajungand in Baicoi, ne-am ciocnit si de Nea Marin al nost', . Oricum, fusesem preveniti ca luminita de la capatul tunelelor nu ni se va arata inca din versurile anterioare: "De atâta alb au înghețat și ideile mai marilor zilei." Tensiunea este sporita de punctuatie: "Ce zici de ironia dinspre anotimpuri !?! ", cititorul fiind somat, printr-o inaltare a sprancenelor, sa-si puna intrebari, sa se participe, sa se implice. Spre final, insa, autoarea ii demonstreaza ca implicarea cu pricina este inutila, ca intrebarile erau retorice, fiindca "totul e trecere, doar noi ...suntem mereu aceiași " respir usurata si imi promit sa nu ma mai aventurez in labirinturi daca nu am un ghem in buzunar.