Excelent.

Asta-i tot şpilul, Virgil. Prietenul meu Dan Farcaş, în „Labirintul cunoaşterii”, vorbeşte despre „adevărul pluralist” (al religiilor, artelor, filosofiilor, matematicii, ştiinţelor…). Important este ca „învârtindu-te în jurul cozii” să poţi sugera ceva, o ieşire măcar. Pe care, referindu-mă la mine, n-am găsit-o încă. Îmi vin în minte următoarele. Învârtindu-mă pe o stradă oarecare pe care trece foarte rar câte cineva, la un moment dat apare un ins. Fericit îl întreb: Nu vă supăraţi, caut „Intrarea Ieşirii.” Nu mă supăr, căutaţi-o…. Fericiţi cei care au avut şansa să o găsească. Sau măcar să le facă impresia că au găsit-o. Din motivul ăsta tot încerc să construiesc şi dărâm; şi o iau de la capăt. Într-o construcţie-deconstrucţie ce pare perpetuă. Uneori, poate cam des, o mai dau şi în bară (de exemplu, cu „mulsul vacii”). Ei şi. Pentru unii devine plictisitor. Şi, tot uneori, sper nu prea des şi enervant. Pentru mine este însă extrem de interesant.

Dar destul despre mine. Desenul acesta care mi-a fost dedicat şi pentru care nu ştiu cum să-i mulţumesc autorului, nu cred că sugerează ceva gen „Escher” cu ale lui benzi möbius. Ci, mai curând (îmi place să cred), un fel de „Scară a lui Iacob”. Pe care, dacă reuşeşti s-o urci, o arunci.

Domnule Manolescu, aș vrea să fac o precizare. Și anume faptul că toată povestea aceea cu „mulsul vacii” și cu „șura bunicii” nu m-a afectat în mod personal. Spun asta pentru că observ că ați șters textul. Nu m-a afectat în mod personal (și nici impersonal, sic!), pentru că toată povestea aia cu bunica era pur poetică acolo. Bunica mea a trăit la oraș cam de pe la 12-13 ani, așa că nu a avut șură. Deci textul nu a fost o reprezentare a unei experiențe personale. Spre deosebire de ceaiul oolong.

Amin.

Dacă uneori îl amuz pe Virgil, ei bine şi el mă amuză pe mine cu scara lui Escher. Şi dacă tot există un “duel” între Escher şi Iacob, în sensul că uite scara nu e scara, sau până la urmă despre ce mama naibii de scară o fi vorba aici, că mai mult s-a vorbit de şură, zic şi eu că treaba e foarte simplă. În fapt, graficianul ne-a pus în faţă concret un copac în care atârnă vreo 4-5 capete, nu e mare chestie de bătut câmpii aici. Adică să fim serioşi. E doar un copac falnic în care se oglindeşte măreţia unui coleg de-al nostru de pe site. La poalele marelui copac există un alt coleg care încearcă să doboare copacul şi cred că şi reuşeşte. Lăstari are, coardă are - s-a prins de copac cu ea, se vede în grafică. Ce atâta filosofie, domnilor!