prietena avea casă cu pereți formați din straturi verticale de lumină
casa ei era înclinată spre est și se rotea o dată cu soarele
fiecare rotație lăsa în aer un pod peste care treceau dus întors
ființe înaripate sau nu
nu știu unde duceau podurile
după fiecare trecere ele dispăreau lăsând loc altora noi
mai luminoase, mai mari, mai înalte
precum casa creștea din sine însăși
precum casa avea suflet și sufletul ei era însăși ea, Prietena
Portocalie,
m-am uitat bine și am văzut cum casa avea și pântec
am cunoscut un iepure alb
vorbea despre lup
ca despre un dat necesar
iepurii spunea el sunt minuni mici
din carne dulce
într-o zi lupii s-au plâns de foame îndelungată
poftiți cita el din istoria iepurească
acum sunt alb-că-mai-alb-nu-se-poate
ieșiți la vânătoare noaptea
nu mă bucur când îi văd
a scris el cândva despre lupi
toată lumea știe că nu suntem eroi
dar cine știe cât de curat râdem
atunci când liniștea se transformă brusc
în cucu-bau
și ne gâdilă pe la subțiori blănița
au fost timpuri când
eram mai puternică
pielea
încă nu începuse să-mi strălucească sub privirile bărbaţilor
pe atunci tata lovea cu pumnul în masă
se făcea linişte
noi ne simţeam vinovaţi pentru orice respiraţie
pâinea neagră ne astupa
găurile de şoareci din stomacurile noastre mici
şi eram fericiţi aşa
eram murdari
ochii abia se descoseau
iar lumea era atât de orbitoare în mizeria ei
iar lumea era
tot ce ne doream
oamenii din sat plecau dimineaţa se-ntorceau seara
el bocănea atent să nu deranjeze moartea
o lăsa să intre să se asigure că îi încap şi picioarele
că stă comod cu mâinile pe piept răstimp îi vorbea
stai fetiţo să sculptez câteva flori nemuritoare
să fie din partea mea când te-oi duce
următoarea zi
oamenii din sat plecau dimineaţa se-ntorceau seara
el bocănea atent încă o moarte arvunise
lemnul de esenţă pentru veşnicie
o lăsa să se aşeze cât e de lungană
să fie sigur că se potriveşte măsurilor
o ruină în care nu am vrut să intru
nici măcar să filmez sau ceva asemănător
nu mai există ordine într-un babel stricat
de vreme ceasornicele nu mai funcţionează
nimic nu mai poate fi recunoscut
şi dacă ţi-a aparţinut vreodată
dumnezeu atârnă de un catarg
probat de câţiva norocoşi
locul acesta acum ceva minute
fusese un birou cu suflete pe ziduri imortalizate
citate /suntem ceea ce iubim/ mi-amintesc
de ochii lui nichita mai ai albastrului decât
cerul acum căzut ca o pancartă electorală ziua prinsă
Comentarii aleatorii