în fiecare zi parcă merg la o înmormântare
și oamenii aceia nu plâng
stau fiecare cu aerul de păsări împușcate în zbor
iar din cavouri iese o ceață verzuie
care mie îmi pare otravă
și lângă mine mergi tu plictisită de ritual
un convoi lung suntem draga mea
câteodată unul mai cade apoi din acel loc
cresc scaieți mari pe care noaptea îi visez
cum îmi intră în gură mi-o umplu
până firișoare de sânge curg pe un sunet de
trompete care falsează
nimeni nu își mai numără banii doar
Am fost plăsmuiți la cumpăna dintre zi și noapte
în placente moi de aloe
Pe drumul luminii un big-bang străin
le-a făcut ca niște globuri de cristal pline cu aer polar
Acum stăm cu mâinile contorsionate înspre propria inimă
și cu unghiile învârtim roți nevăzute
Cu fiecare puls învățăm alfabetul morse
și pierdem cuvintele pregătite să intrăm în ele
ca într-o fașă albă pruncul proaspăt îmbăiat
te rog pământule ară cu plugul tău pe genele mele culcă spicele purpurii
de la dânsul din piept
miriade de flori pe milioane de biciclete râd copiii da este o zi de însemnat
aşa trece primăvara până în iarnă se-opreşte
aşa
bărbatul meu poartă încălţăminte grea pe zapada ce scârţâie trec care cu boi
bătrânele satului îl primesc ca pe brad ca pe urs ca pe o crizantemă primăvara
opreşte-te bărbate să-ţi dau apă să bei
bea apă şi-apoi mergi mai departe
spun ele
el se coboară din haine de miel năuntru de casă de chirpici
Comentarii aleatorii