din privirea ta ştiu
nu-i aşa pentru ultima oară
o sanie trage zile neîmplinite cu reni
parcă ar vorbi cu ei fără zgomot
sfârşitul ninsorii să-mi fie uşor
ai cerut lebede
le-aud certându-se pe patul meu
deşi vor pleca înainte
n-o să mai taie lumina
visez ceva asemănător unui abur
frigul sfârşitului
moartea întâi este caldă
o femeie neînvaţată să doarmă singură
nici nu ştii unde este golul
în tine sau doar
calci
abia simţi
dacă urci dimineaţa pe munte
şi privesti în ochi răsăritul
toate întâmplările împrumută un trup arcuit
şi se închină
lumea îţi pare mai frumoasă
îi ierţi cu mai multă uşurinţă pe oameni
şi îi iubeşti cu toate imperfecţiunile lor
aşa cum se iubesc pietrele într-un zid
pentru că le este frig
sau frică
tu
ascultă acum fluturii,
pune-ți chipul cald jos, pe zăpadă, și ascultă cum se nasc fluturii
dacă iubirea ta s-a așezat acum într-o carte străveche
de 1000 de ani, pe când femeile își purtau părul mai lung
decât firul acesta roșu ce se coboară subțire din cer
ca să se așeze ca o scară la glezne,
atunci pune urechea ta jos,
pe zăpadă,
și ascultă.
prin inima ta vor trece atunci pescărușii, oceane
cu pește, miliarde de stele, călăreți purtând florile roșii la
cizmă, copilașii cu pletele albe, cu mânuțele lor reci, dolofane
tu
să nu spui nimic.
lasă ninsoarea aceea calină să ne atingă ușor
să ne acopere, să ne mângâie, să ne zidească alături
ca într-o prea-frumoasă citadelă persană
ai bătut în pieptul meu
şi nu ţi-am deschis
ţi-ai apropiat urechea stetoscopic
înăuntru viaţa se ducea
cum se ducea
învins în războiul remuşcărilor
măcinat şi incert te-ai întors
pentru oblojirea rănilor
dar eu eram pe metereze de suflet
îmi apăram sentimentele
înşelate
mai ştii ultima oară
ai dat foc
şi ai fugit
în cenuşa în care te lamentezi
sunt visurile mele
actualizate
Comentarii aleatorii