timpul
ca o bidinea mă vopseşte pe barbă
dacă temperamentul nu mi-ar fi liniştit
i-aş pocni vreo două după ceafă
aşa cum primeam eu de la tata
în rest e bine că ceasul merge de zor
pot să-mi pun banii actele încrederea
în transpiraţia lui
Se făcea că plouă cenuşă ca într-un crematoriu nemţesc,
ceaţa sugruma lanul de porumb,
lanul de porumb, fuga mea.
La fiecare pas îmi cădea câte un deget, câte un ochi, câte o buză,
m-am trântit până la gât în mlaştină mov,
peste deal treceau trenuri şi fulgere,
peste deal nu trecea nimeni.
Prin oase, omizile înfloreau frica,
nu voiam,
nu voiam să mă gândesc,
nu voiam să mă gândesc la noi.
îi dai telefon
vocea i s-a înăsprit
eşti ca un motociclist din drăgaică
gonind într-o sferă de oţel
în piele apar crevase
îţi dai seama că villon a murit în ea
sau a fost doar o sarcină extrauterină a timpului
zăpada e murdară nu mai sângerează înţepată de tocuri
nu ştii unde ai greşit
asta doare
poate e mai bine aşa
să răzuieşti ani în şir capela sixtină
ca un criminal urmele
să dispară mâinile acelea întinse
şi tot ce ai simţit
odată cu ele
cât te iubesc
în
a luminii răscruce
când
raza te atinge
cu o
căutătură
de duce
pe sub franjuri violet de mălin
ori pe lângă mătuşi cu spinări de carmin
prin parfumul de cedru, de scorţişor
pe sub norii ce dansează astăzi uşor
acolo
desenez
cum
alunecă
ploaia
peste inima ta
un fel de alunecare către zăpezi
când îmi pare că lentoarea-ţi m-atinge
pe pieptul meu când liniştită se ninge
fredonându-te într-o cântare brumoasă
tu pasăre
nu-ţi împreuna aripile în aer
ca şi când cineva te-ar sufoca
du-te peste copacul
sub care oamenii singuri îşi căută umbrele
ajută-mă să-mi ridic privirea spre ceruri
ca un om abia spovedit
să bat la poarta raiului
să le spun sfinţilor
cum timpul nu e în stare să rabde nepăsările iubitelor lăsate
în nefericirile noastre
zboară pasăre
du-te departe
degeaba ţi-am îndoit clonţul
învineţind apa celor care ţi-au măncat puii
te vei alege doar cu mirosul de ouă sparte
Comentarii aleatorii