acesta e un scaun
de exterior
vopsit mai demult
dacă priveşti atent picioarele
sau drugii de fier pe care te aşezi
vei vedea mai multe straturi
(cel puţin patru generaţii)
de vopsea veche jupuită în culori diferite
azi e verde
mâine nu se ştie dacă
va fi ploaie după soare
mama cu pruncul la piept se sprijină de spetează
tatăl se întoarce acasă
cu vopsea proaspătă în sacoşe
probabil încă un strat alb
va ţine mai mult de data asta
aştept un tren oarecare
cu ochi de câine albastru
aerul mă strânge într-o folie
cu soarele la un loc
o vrabie desprăfuieşte aerul
repede repede
după formula energiei
vremea se scurge în canalizare
miroase a hoit
ca o căţea cărând bucată cu bucată
puii ei
printre păpădii adineaori
se zbenguiau pe scurtătură spre cutia de carton
ca o căţea trăgând la ţâţe amănuntele din care îi făcuse
un botic o lăbuţă viscere
calde încă zvâcnind lumii sângele lor
neatins de mizeria contemporană
Se făcea că plouă cenuşă ca într-un crematoriu nemţesc,
ceaţa sugruma lanul de porumb,
lanul de porumb, fuga mea.
La fiecare pas îmi cădea câte un deget, câte un ochi, câte o buză,
m-am trântit până la gât în mlaştină mov,
peste deal treceau trenuri şi fulgere,
peste deal nu trecea nimeni.
Prin oase, omizile înfloreau frica,
nu voiam,
nu voiam să mă gândesc,
nu voiam să mă gândesc la noi.
ar trebui să reinventăm înțelesul
acelor gesturi putrezite în măduva pietrei
zvîcnetul gîndului mocnit în izvor
pînda amorfă a murmurului ierbii
licărul tandru din orice ecou
ar trebui să ne amanetăm anii
să punem gaj al nostru aplomb
din colbul discret al pînzelor vremii
să croim cale spre nordul ambiguu
și sudul cochet
îmi imaginez o explozie tăcută și calmă. când ne prinde în gheare
și nu se aude nici un sunet. pentru că suntem
aici cu toate instrumentele de tăiere
și bucăți mari de carne separată mecanic
se întind pe această vastă câmpie. prin mijloc trece
un drum îngust/ în stânga lui e un oraș mare
în dreapta lui sunt canioane cu maluri roșii abrupte
Comentarii aleatorii